De la brotac la postac, sau despre calificarea la locul de muncă.

Mai întâi, despre brotaci: nu ştiu altora cum le sunt, dar mie, fără a-mi trezi interesul de a socializa prea mult cu ei, mi-s simpatici. Sunt mici, între verzuliu şi maroniu, locuiesc între apă şi frunze - în fine, sunt eco. Au ochi bulbucaţi de la natură, şi orăcăie din te miri ce. Sunt gălăgioşi, de la un moment dat iritanţi, dar tămbălăul lor are ceva de film italian cu familii mari adunate la masă, un iz de naturaleţe şi, în cele din urmă, de fericire.

Postacul are, desigur, unele asemănări cu brotacul. În primul rând, orăcăitul tuturor postacilor e monocord, aşa cum se cuvine în lumea batraciană. Aparent, e ceva mai mult decât obişnuitul ooooooac! pe care-l auzim pe lângă bălţi; postacii, aşa cum o sugerează şi numele, sunt (întrucâtva) alfabetizaţi, ei scriu, nu spun. Şi poate că e bine, fiindcă scripta manent, ceea ce ne ajută, spre exemplu, când citim comment-urile câte unui articol, să descoperim că, deşi numele semnatarilor (mai întotdeauna doar prenume, cât mai 'româneşti') sunt diferite, nu doar tematica şi argumentele coincid, ci şi, vai, stilul! care, nu-i aşa, c'est l'homme. E ca şi când am avea de-a face nu cu o armată, sumar antrenată, de postaci, ci cu un singur Mare Postac, Postacul Universal.

[La limită, un 'roboţel' - un program de spamming bine reglat şi care să atace nu emailurile, ci site-uri, pagini personale şi ong-iste, bloguri - ar face mai bine această treabă, taare murdară şi corupătoare pentru orice conştiinţă... conştientă de sine. Le-am putea sugera, spre exemplu, celor de la RMGC, astăzi investitor strategic în postăcimea română, să-i înlocuiască pe băieţii şi fetele care pentru moment lucrează pentru, zice-se, peste 1000 de euro pe lună, cu un SAP, un sistem automat de postare. Însă ştim că canadienii (oops, o cacofonie! promit s-o şterg de îndată ce găsesc o expresie mai potrivită) au promis să creeze locuri de muncă - şi iată că sunt oameni de cuvânt.]

Revenind la postaci, însă, trebuie spus că se constată şi diferenţe importante faţă de brotaci. Aceştia din urmă nu par a depăşi vreodată un anumit nivel de zgomot, de iniţiativă personală, de creativitate - n-am auzit nicicând vreunul spunând altceva decât deja-pomenitul 'oac'. Postacii, însă (probabil, în defulări ale naturii lor profunde, obnubilate, despre care putem totuşi spera că e umană), au accese: de creativitate, de poziţie, uneori, vai! de ceva care seamănă cu personalitatea.

O postacă al cărei nume nu reuşesc să mi-l amintesc (but then who would?) scria, zilele trecute, în 'josul' unui articol ce ne vorbea despre barajul de 100 de ori mai sigur decât 'altele' pe care i-l va dărui RMGC frumoasei zone turistice a Văii Arieşului, ceva de genul următor: "cianura folosită la Roşia Montană va fi mică". Veţi recunoaşte că e un argument nou, chiar dacă nu foarte fericit exprimat (eu aş fi spus 'fină', în opoziţie cu toss, grunjoasă, în cubuleţe, şniţele etc.). E, altfel spus, o intervenţie creativă faţă de variantele deja clasice: cianura e puţină (200.000 tone), e foarte puţin concentrată (sub 10 părţi la milion... chiar, cam de câtă apă o fi nevoie pentru disoluţia asta?), e bine închisă într-un lac căptuşit pe fund cu nylon etc.

Un alt postac scrie, 'în urma' articolului în care Mihai Goţiu lăuda, pe drept cuvânt, acţiunea celor de la ARA, care au restaurat profesional clădiri din Roşia Montana, că nu de aşa ceva are nevoie localitatea, ci de o investiţie serioasă ("nu cu voluntari amatori se renovează localitatea, ci cu bani şi specialişti"). Altul, că oamenii ăştia pasionaţi, care şi-au sacrificat vacanţa făcând şi istorie, şi meşteşug, şi artă şi, mai ales, şcoală (patrimonial-culturală) vor să-şi 'facă imagine'. Trebuie să recunosc că, deşi în ultima vreme am stomacul şi creierul destul de blindate, aici mi-am ieşit din fire şi am dat o replică isteroidă, de genul: chiar nu vă e ruşine? etc. Mare prostie din partea mea, în primul rând fiindcă i-am uitat pe românii verzi care stau la crâşmă şi-şi bat joc atunci când vin străinii sau ecologiştii locali să le cureţe 'primprejur', şi în al doilea rând pentru că m-am consumat pentru un prăpădit de postac.

Finalmente, ieri, Traian Băsescu, primul postac al ţării, necăjit că nu s-a pus încă în execuţie ceea ce domnia-sa ordonase (din poziţia pe care i-o dă cealaltă slujbă a lui, de preşedinte), şi-a folosit o bună bucată din timpul pentru presă de la Washinghton (!) ca să repete iar (nu, nu m-am exprimat greşit, e cam a ţ-şpea oară deja), ca papagalul sau, cu vorba dragă chiar domniei-sale, ca tonomatul, argumentele prefabricate de pr-iştii RMGC.

În opinia mea, el a greşit: fiindcă atunci când şi atât cât eşti postac, nu îţi permiţi accese de personalitate - pentru a nu crea o stridenţă care duce la efecte contrare celor dorite. Auziserăm cu toţii, dacă nu de prima dată, de la a doua, a treia etc., ce 'crede' dânsul despre Roşia Montană. Postacul bun (adică bine instruit) nu îşi insultă publicul; de altfel, postacii, în general, selecţionaţi cu atenţie sub un anumit nivel de IQ, nu prea trebuie să aibă iniţiativă.

E regretabil, zic eu, e trist. Băsescu îmi păruse câteodată, în anii mai vechi, un brotac gălăgios, dar la-urma-urmelor simpatic şi pe alocuri chiar benefic (pentru cei care, ca şi mine, sunt fani Star Wars, l-aş compara cu Boss Nass, gunganul - aveţi o imagine cu acesta mai sus). Intra în profilul 'răului cel mai mic' - şi, trebuie să o recunosc, l-am votat.

Dar de când şi-a luat, aşa cum ne sfătuise pe mulţi, a second job, de când şi-a dat seama că în acest domeniu nu-şi face planul şi, în consecinţă, îşi duce de lucru şi la Cotroceni, şi la Washington, mă face să mă îndoiesc serios 1. de inteligenţa lui, pe care o credeam net superioară meseriei de postac; 2. de 'priza' lui la realitate (mai de-demult ştia să nu facă diverse lucruri în contra curentului societăţii civile); 3. mai cu seamă, de 'curăţenia', în ultimă instanţă, a ataşamentului său vis-a-vis de interesul românesc, şi 4. de 'lipsa de preţ' a domniei-sale.

Pentru mine, el nu mai e brotac, ci postac; nu mai e Nass, a devenit Jabba the Hutt.

_________________________

p.s. În comentariile de mai jos, veţi vedea o tentativă (destul de nereuşită) de-a mea de a imita un postac. Mai pe urmă, însă, am primit de la Luminiţa Dejeu un link autentic, şi vă invit cu încântare să-l urmaţi. E bun de citit şi articolul, însă comentariile de dedesubtul lui sunt formidabile. Şi absolut ne-falsificate, cu excepţia ultimului - care, evident, le ironizează pe celelalte.