rosia montana

rosia montana

vineri, 23 septembrie 2011

Preşedintele Duracell, sau singurătatea prostului de cursă lungă

[ Confesiunile unui monomaniac, episodul ţ ]

Traian Băsescu nu lasă să treacă o zi fără să ne dezamăgească. Poate că nu e foarte important, numeric vorbind, fiindcă prin "ne" înţeleg, aici, doar o mână de oameni  - de prieteni - care, fie din convingere, fie datorită deciziei (silnice) de a alege răul cel mai mic, l-am votat în ultima lui bătălie, cea cu Geoană. Însă, aşa cum am spus-o deja de prea multe ori, în ultimele mele postări, omul acesta fie s-a schimbat neaşteptat de mult, fie lasă - sub presiunea cine ştie căror evenimente care îi afectează personalitatea, sau cel puţin imaginea - să se vadă o faţă a lui pe care n-am fi bănuit-o atât de întunecată.



După luni de zile în care a tăcut mâlc, ca un fel de deus otiosus ascuns în ‚cerul’ Cotrocenilor, el s-a transformat, în ultima vreme, în turist-propagandist pe la diverse televiziuni (având, totuşi, grijă să nu calce în fief-urile "moguleşti" ale Realităţii sau Antenelor).  Tot mai vizibil deranjat că „indicaţia preţioasă” privitoare la Roşia Montană, emanată (vă amintiţi? la Sulina) deja de, iată, mai bine de o lună încă nu i-a fost pusă în practică de Guvern, el s-a transformat în agent de PR al RMGC, mergând de la blânde intoxicări învăţate papagaliceşte de la canadieni (multe locuri de muncă, mari beneficii pentru România, cianură mai puţină decât în cafea) la iniţiative personale, cum a fost cea de a fotografia din văzduh Roşia Poieni, ca să ne arate tuturor ce dezastru ecologic  e la Roşia... Montană. Neauzit când vorbea din România, a abordat subiectul şi de la Washington; ne-băgat în seamă, a repetat aceleaşi idei la ProTV; iar pe când a ajuns la TVR1, era (în ciuda faptului că avea o interlocutoare de toată... mămăliga, gata să-i ridice toate mingile la fileu) deja atât de furios, încât le-a transmis (nu îndeajuns de voalat, fiindcă, oricum am lua-o, Băsescu nu e un om al subtilităţilor) guvernanţilor că ori  îşi vor asuma riscurile de-el-recomandate, ori vor trebui să plece.

Din partea guvernului, nici un răspuns.

Nici măcar o declaraţie udreo-lăzăroică de dragoste-până-la-capăt-pentru-străluminatul-şi-antevăzătorul-Conducător.

Iar apoi a venit, ca o bombă, refuzul Olandei şi Finlandei de a ne lăsa să intrăm în Shengen. Un refuz, o recunosc, foarte suspect sub raportul motivaţiei. Dar, zic eu, unul salutar pentru noi, fiindcă îi împiedică pe politicienii români, în primul rând pe cei de la putere, să se comporte triumfalist. Fiindcă ne obligă pe noi, cetăţenii, să ne spunem: ok, e ş că motivele empirice pentru care am fost respinşi nu prea au legătură cu realitatea românească (ele ţinând mai degrabă de peisajul pre-electoral în ţările...  oponente); dar oare noi, uitându-ne la noi şi reamintindu-ne cam care erau condiţiile pentru Schengen (o diminuare a corupţiei, o creştere a siguranţei în vămi etc.), credem că le-am îndeplinit au ba?

Fiindcă eu unul cred că nu, nici pe departe. Cred că, după ce am "făcut frumos" (sub supraveghere fiind) până ne-au primit în Uniune, am început imediat după să ne comportăm ca o ceată de copii neciopliţi şi răzgâiaţi lăsaţi în... lumea jucăriilor. Ne-am dat cu stângu-n dreptul, şi-apoi (nu mă-ntrebaţi cum!) cu ambele picioare-n cap. Am şutit, dosit, murdărit cam tot ce-am atins. Şi, ca să nu fiţi foarte supăraţi pe mine, nu mă refer atât la cetăţeni (acei români... cinstiţi care şi-au găsit locul în Occident au învăţat repede să se şi comporte, ba chiar să şi gândească ne-mai-româneşte), cât la politicieni şi instituţii.

Or, ce a făcut instituţia băsesciană (fiindcă doare prea rău să mai spun: prezidenţială) după episodul (non-) Schengen?  Continuându-şi turul televizat cu B1, a sărit repede cu afirmaţia că "războiul lalelelor" n-a avut nici o legătură cu supărarea autorităţilor române pe olandezi - dar a utilizat o altă motivaţie (evaziunea) decât cea prezentată anterior de ministrul agriculturii (suspiciunile de contaminare). Apoi nu s-a putut abţine şi i-a tras de urechi pe aceiaşi nordici pentru că la ei anumite droguri sunt legale. Împotriva Finlandei nu şi-a amintit, la repezeală, nici un argument; dar putem sta liniştiţi, n-au intrat zilele-n sac; iar dacă "roata" televiziunilor s-a încheiat, preşedintele, la rating-ul lui, o poate lua oricând de la cap.

Băsescu, însă, a mai făcut două lucruri, cele care - de fapt - m-au exasperat îndeajuns pentru a alege titlul de mai sus. Mai întâi, a rostit o frază care ar fi trebuit să fie plină de învăţăminte pentru noi şi de demnitate, măcar, pentru dânsul - admiţând că-şi asumă eşecul privitor la chestiunea Schengen. Un şir de vorbe, veţi spune, remarcabil atunci când iese din gura unui om atât de orgolios. Iar aici trebuie să vă contrazic: Băsescu ne-a spus, de fapt, sunt destul de mare şi tare ca să-mi asum verbal această nereuşită, şi toţi ceilalţi sunt destul de mici şi slabi ca să nu mă poată face să trec dincolo de aceste simple cuvinte, în care sper că e evident că, oricum, nu cred.

Personal, aş fi vrut să adauge ceva - nu ştiu ce: poate "o să-mi tai mie însumi 10% din salariul pe o lună", sau "o să mă dezbrac şi-o să-mi pun pene de păun ca Mircea Badea". Sau măcar: "iată-mă nevoit să recunosc că mai şi greşesc".

Şi totuşi, nu acesta e lucrul cel mai grav - ci atacul inutil şi iraţional la adresa Regelui, a Casei Regale şi, vai! a regalităţii în general. Eu, personal, sunt - prin educaţie, dar şi prin opţiune ulterioară - cum nu se poate mai republican. Dar vă rog să mă credeţi că, auzindu-l pe Băsescu, m-am înroşit şi pe dinafară, şi pe dinăuntru de jenă. Dacă aş fi ştiut un număr de telefon sau o adresă de mail, mi-aş fi cerut scuze imediat pentru... preşedintele meu. Când un prieten, sau doar un coleg, sau un simplu concetăţean, se comportă bădărăneşte, ne încearcă  - cum nu se poate mai firesc, dacă avem bun-simţ, un sentiment nu doar de ruşine, ci şi de oarecare vinovăţie. Am dormit, republicanul de mine, îndoit de turnurile îngrozitoare pe care le poate căpăta o tiradă anti-regalistă, atunci când iese din gura unui... nechemat.

Fiindcă aici e problema principală: prea multe dintre ieşirile din ultima vreme ale Preşedintelui sunt, cum se spune în tenis, "greşeli neforţate". Şi poate nici asta n-ar fi fost catastrofal; dar fiecare dintre aceste greşeli a fost repetată, cu voce şi mai ridicată, cu şi mai mare obstinaţie, pe cât posibil la o televiziune şi-mai-obedientă.
Şi, în toată vremea asta, aproape nimeni - dintre prietenii sau colaboratorii pe care, speram, Băsescu îi mai are - ca să-i spună împăratului că e gol, şi nici nu e împărat... ba chiar, după comportament, e mult-mai-puţin decât un preşedinte. Zic "aproape", fiindcă doar Toader Paleologu a avut demnitatea şi curajul de a interveni, ba chiar de două ori, în contra preşedintelui - atât în ce priveşte problema regalităţii, cât şi cea a Roşiei Montane. Un fost ministru al culturii care, iată, acum ne face surprize plăcute - şi care, îmi iau îngăduinţa de a face pe clarvăzătorul, nu cred să mai facă mulţi pureci prin PDL, înainte de a fi exclus cu mare tam-tam.

E rău că preşedintele e prost. E rău că e şi încăpăţânat. E rea imaginea pe care singur şi-a făcut-o în ultima vreme, mai rea decât dacă şi-ar fi pus public urechi lungi şi roz, ca un iepuraş Duracell al lobby-ului ce se găseşte. Însă, de departe, cel mai îngrozitor lucru e singurătatea lui, pe care nu ştiu dacă o conştientizează. Dacă mă iau după puzderia de gudurători care i se mai înghesuie prin preajmă, aş crede că nu, n-are cum să-şi dea seama. Dacă, în schimb, judec după apariţiile lui tot mai cabotinice, de o veselie tot mai falsă şi spartă, tot mai agresive cu oricine îl contrariază - cred că, totuşi, i-a rămas acel al şaselea simţ, eminamente politic, pe care i-l ştiam.

Cred că acest simţ, atât de special în cazul lui, îi spune tot adevărul. Atât, doar, că omul Băsescu nu mai e pregătit să îl audă.

Un comentariu:

c vilcu spunea...

Privitor la chestiunea discursului Regelui în Parlament, iată primul comentariu al secretarului general PDL Ioan Oltean, în 'prelungirea' firească a gândirii prezidenţiale: "Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?"