Verde viu? Sau doar cocleală?

În ultimele zile, Partidul Verde a avut două iniţiative publice pe care eu, unul, le aştept de multă... cam prea multă vreme. Dar sunt un om care crede în instituţionalizare şi în puterea cuvântului scris, semnat, ştampilat - deci, da, salut (fără a spune: jos pălăria! cum aş fi făcut dacă oamenii aceştia se mişcau ‚la timp’) iniţiativele. Prima e un proiect de lege privind interzicerea cianurilor în exploatările miniere; cea de a doua e, în sfârşit, un comunicat ‚oficial’ privind poziţia partidului în chestiunea, tot mai spinoasă şi în România, a gazelor de şist.

În ce priveşte proiectul de lege, dincolo de observaţia necesară că nu e chiar original, fiindcă reia o idee/ o iniţiativă excepţională mai veche, aparţinând în tandem (!!) lui Gheorghe Funar şi Eckstein Kovács-Péter, cred că importanţa lui nu trebuie minimalizată.

Forma lui actuală (dar să nu uităm că iniţiatorii mai aşteaptă sugestii) va fi, prin scurtime şi radicalitate, pe placul oricărui ecologist şi/ sau militant pentru salvarea Roşiei Montane. Tot radicalitatea, însă, duce la apariţia în text a unor prevederi destul de nerealiste, cum ar fi cerinţa ca o companie minieră să-şi înceteze efectiv şi complet activitatea în 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ (lucru extrem de greu de făcut, tehnic vorbind, în cazul eventualelor exploatări funcţionale).  Sunt convins că tocmai de aceste prevederi se vor agăţa toţi USL-iştii care vor milita pentru respingerea legii... sau, fiindcă nu e tocmai stilul USL-ului să-ţi spună verde (vai! iarăşi culoarea asta!) -n faţă ce doreşte să facă, pentru amânarea-până-la-pierderea legii prin te miri ce sertăraşe obscure de prin marele Parlament. Fiindcă nu, nu cred că există vreo şansă ca legea să treacă, iar apoi să fie pusă în aplicare. Tot ceea ce ştiu despre politicienii români, şi despre USL-işti mai ales, mă face sceptic privitor la capacitatea lor de a face până şi cel mai elementar lucru bun. Dar, spun şi subliniez: să dea Dumnezeu, să dea soarta să mă înşel.

Readucerea, însă, pe scena publică a chestiunii Roşiei Montane, mai ales când e făcută cu o nuanţă net diferită de cea a acţiunilor propagandistice ale Gabriel Ressources, e, oricum am lua-o, un câştig important. Simplu greenwashing pentru cea mai ne-demnă-de-încredere putere din România post-decembristă? Sau poate greenwashing pentru doi „verzi” (Cernea şi Iane) al căror colaboraţionism cu odioşii Ponta-Antonescu-&-Comp. începuse să duhnească prea tare? O s-o spun neaoş, englezeşte: I couldn’t care less. Oficial vorbind, discutăm scoaterea cianurii în afara legii. Odată enunţată, tema îşi capătă independenţa şi poate fi judecată ca atare. Iar în ce priveşte partea în care va înclina balanţa publicul românesc... nu am nici o emoţie.

Iar dacă (variantă căreia îi acord, să zicem, 2% şanse de reuşită) USL-ul chiar va ‚trece’ legea, încheind mizeria de la Roşia Montana şi pe cea preconizată pentru alte vreo 13 localităţi din Apuseni... va fi un prim punct pozitiv pe răbojul, altfel foarte încărcat negativ, al puterii. Dacă (nu uitaţi, 98%) nu, mă îndoiesc că va face cineva infarct din cauza surprizei... Ponta şi Antonescu îşi vor lua, şi în această privinţă, locul meritat alături de mizerabilul Traian Băsescu, iar cei doi verzo-PSD-işti, astăzi aureolaţi de momentană glorie, vor fi penalizaţi pentru întregul lor ‚alipire’ la USL.

Paradoxal - pentru un om pe care îl ştiţi obsedat de Roşia Montana - însă, eu sunt mai surprins şi plăcut impresionat de comunicatul privitor la gazele de şist. Vorbe goale, vor spune şi aici mulţi, un soi de dezicere formală de tot mai deschis-fracturistul Victor Ponta. Foarte probabil că da. Dar avem, în sfârşit, după multă tăcere, după ce efectele razelor wesleyclarkiene asupra anemonei prim-ministeriale deveniseră catastrofale, un, vorba aia, ‚docoment’ - unul pornind de la care, la un moment dat, îi vom putea trage pe verzi de urechi. Şi, mai ales, unul care îi va obliga pe verzii înşişi să-şi dea pe mai departe măsura atât a coloanei vertebrale (vom vedea cât de afectată de dansul cu USL), cât şi a ponderii/ capacităţii reale de a determina decizii ale Puterii. Fiindcă dacă, după toate compromisurile, nu va ieşi nimic bun, în nici o direcţie autentic ecologistă, or să fie întrebaţi, ca dje la noi djin Ardeal: no, amu’ binie-i ce-aţi făcut?

Avem, la urma-urmelor, de-a face cu o critică internă deschisă la adresa unei atitudini a prim-ministrului. Dacă se întâmpla în PNL, Crinişor i-ar fi mâncat pe cei doi ‚disidenţi’ la micul dej... pardon, la prânz, căci n-ar fi catadixit să se trezească devreme pentru atâta lucru. Sau poate avem de-a face cu un joc dinainte convenit: Ponta dă undă... trăsni-o-ar, verde fracturării hidraulice, Cernea şi Iane se smiorcăie feciorelnic, mai nu vor, mai se lasă, şi jucăm aşa, un teatru dâmboviţean de-a democraţia? Eu sper că acest ultim scenariu prea e de teoria conspiraţiei, şi-mi cert aspru mintea prea pervertită de experienţa politicii din ultimii ani.

-----------------

Lăsând gluma la o parte: e bine că aceste două probleme au mai fost puse o dată. E bine că există, indiferent de motivaţiile ascunse, o provocare (în cazul Roşiei Montane) şi o certare (în cazul gazelor de şist) a puterii, din sânul puterii anunţată. Dilemele noastre morale (e pe bune? încearcă oamenii să ne mai fenteze o dată?) pot fi liniştit amânate: timpul ne va arăta, fără greş şi destul de curând, în câteva luni doar, dacă ‚mlădiţa’ verde înfiptă în zidul PSD-ist e autentică, sau dacă a fost doar o mică, banală, în cele din urmă penibilă sârmuliţă, coclită de mizerie, cu care Ponta şi ai lui au încercat să, îmi scuzaţi comparaţia clişeistică, deschidă inimile românilor.

Ale românilor verzi... obviously.