sâmbătă, 17 septembrie 2011

Let's do the maths, sau Colţul nespecialistului

Preşedintele Băsescu a reluat, zilele acestea, ideea concentraţiei extrem de mici pe care o va avea cianura în lacul de la RM. A repetat (ce-i drept, însoţindu-l cu hăhăitul propriu) chiar şi bancul pr-ist rmgc-ist despre cafeaua de dimineaţă care conţine, în celebrele ppm, mai mult HCN decât va conţine... soluţia din respectivul lac.

Haideţi să acceptăm că RMGC, ministerul român al mediului şi Băsescu au dreptate.

Şi haideţi să facem un calcul.
Tone de aur la Roşia, în estimarea Gold Corporation: 300.

Cantitatea de cianură necesară: 800 de grame pentru fiecare gram de aur. Adică 240.000 tone.

Concentraţia în părţi per milion, aşa cum o solicită Ministrul mediului şi o promite RMGC: 5. Adică 1 parte cianură la 200.000 părţi apă.

Cantitatea totală de lichid: 240.000 metri cubi x 200.000 = 48.000.000.000 tone (sau metri cubi, e cam acelaşi lucru).

Aşadar, un lac de decantare care va avea, la finalul exploatării, 48 miliarde de metri cubi de lichid.

[N-am ţinut cont de fenomenul evaporării - fiindcă, oricum, HCN se evaporă mult mai lesne decât apa, la 27 grade Celsius. N-am ţinut cont de eventuale infiltraţii în sol, fiindcă RMGC a promis că nu există nici o falie, că solul este absolut impermeabil şi, oricum, va turna compania un fel de nylon pe fundul văii.]

Lacul Vidraru are 465 milioane de metri cubi. Cel mai mare lac artificial din România, Bicazul, are 1 miliard 230 milioane metri cubi. De 40 de ori mai puţin decât ar fi necesar la Roşia Montană. Chiar şi lacul Mead, din spatele celebrului baraj Hoover, e cu o cincime prea mic.

Now, that's a lot of coffee - don't you think, Mr. President?

Trei întrebări:

1. tuturor: de unde vor face rost canadienii de atâta apă?
[că eu porţia zilnic-sănătoasă de 2 litri nu mi-o cedez]

2. preşedinţiei şi Ministerului Mediului: despre ce discutăm noi aici, domnilor?
[sau, mai simplu şi neaoş: ce vorbeşti, măi, nene?]

3. cititorilor acestei postări: mai aveţi vreo nelămurire despre Proiectul Gabriel Ressources?

Am zis.

7 comentarii:

Irina D. spunea...

Pe langa imensitatea lacului de decantare (and I should know, pentru ca locuiesc in apropiere de lacul Bicaz mentionat aici), ce m-a convins pe mine ca proiectul RMGC e cel putin dubios e faptul ca un deal... va disparea! (!!!)

Xaphiris spunea...

Va multumesc ca mi-ati dat motivatia necesara pentru a ma documenta despre procesul de extractare al aurului cu cianura. Am invatat si eu ceva astazi. Citind mica descriere a blogului (aia de sub titlu), apoi aceasta postare, nu puteam sa ignor tipetele disperate ale intuitiei mele, care spunea ca o postare despre chimie industriala pe un blog ca acesta, are o probabilitate mare de a contine informatii gresite si/sau incomplete pana intr-o masura care justifica anumite suspiciuni mesajul postarii. Dupa extractare, cantitatea initiala de cianura nu se elimina a in mediu in forma initiala a substantei, ci ca ioni numiti cianati. Apoi acestia formeaza substante mult mai inofensive decat cianura. Legile europene permit doar mai putin de 10 ppm de CIANURA in materialele de decantare la iesirea acestora de la instalatie. Si nu mi se pare ca de-a lungul timpului, otrava va atinge concentratii mai mari decat atat, potrivit volumului de apa (cat de cat) curata in care acesta s-ar elibera. Oricum nu-i vorba de 48 Gt de apa.

Anonim spunea...

Alta varianta:

http://economictimes.ro/vezi-cum-a-evoluat-pe-bursa-valoarea-gabriel-resources-dupa-declaratiile-celor-mai-inalti-oficiali-ai-statului-roman/

http://crip.ro/articol.php?articol=20

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Business/Economie/120258/Rosia-Montana-speculatorii-mondiali-adulmeca-prada-romanii-arunca-nada.html

http://tmx.quotemedia.com/charting.php?qm_page=1367&qm_symbol=GBU

Anonim spunea...

Salut.

Si eu incerc sa colectez cat mai multe pareri pertinente pe problema.

Atunci cand dezbati o problema, daca una din parti vine cu o enormitate care e demontata imediat, compromite si argumente bune, prin analogie.

Adica: daca eu spun ca soarele e verde cu dungi roz si cineva imi pune o poza in fata, degeaba spun apoi ca in soare au loc procese de fuziune a nucleelor de hidrogen cu formare de heliu... ca toata lumea retine ca eu spun gogosi.

De aceea e buna o precizare...

La finalul procesului de cianurare, o mare parte a cianurii e recuperata.

Uite un link, chiar de la RMGC (e normal sa iau de acolo pentru ca acolo este postat procesul de consultare publica si tot acolo sunt publicate documente precum studiul de impact...): http://www.rmgc.ro/sites/default/files/uploads_eia/anexe-intrebari/RO-TECHNOLOGICAL%20PROCESSES.pdf

Uita-te la raspunsul de la prima intrebare. Stiu ca e destul de tehnic dar...

Referitor la cantitatea de cianura folosita, prin recuperare se actualizeaza si cifra ta.

Gasesti la acelasi link urmatorul text de raspuns la o intrebare pe tema asta:
"În fluxul tehnologic de procesare a minereurilor, consumul de cianură va varia în medie între 11.000 şi 13.000 de tone pe an."

Tot acolo si in multe alte documente care transcriu procesul de consultare publica vei gasi multe alte intrebari ridicate de public care nu au fost decat "mingi la fileu"...

Spor!

Xaphiris spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Xaphiris spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Xaphiris spunea...

Multumiri cititorului anonim si cititorului atitudini pntru link-urile.

Din raspunsurile la intrebarile din documentul PDF de pe site-ul RMGC:

"Cea mai mare parte a cianurii va fi recuperata în uzina [...] si pastrata în siguranta pe amplasamentul uzinei de procesare."
"Cianura si compusii acesteia vor fi supusi detoxifierii prin procedeul INCO."

Procedeul INCO constituie o reactie de oxidare prin care cianura si tiocianatul de anioni devin cianati, procedeu in urma careia "sterilele de procesare vor fi deversate în iazul de
decantare"

Si de dragul umorului, pentru cei rabdatori: compania estimeaza rezerve de 314000 kg de aur la Rosia Montana - 0.00152 kg de aur disponibile, si 0.8 kg de NaCN necesare, la fiecare 1000 kg de minereu. Sunt necesare 165263157.89 kg de NaCN la uzina. Masa molara NaCN este 49.0072 g/mol. Masa molara HCN este 27.0253 g/mol (cianura de hidrogen, mentionata de autor si de domnul presedinte; produsa la uzina dupa tratarea minereului). Adica din 49.0072 g NaCN castigam cel mult 27.0253 g HCN (printr-o reactie perfecta, existenta doar in teorie - in practica avem un rezultat putin mai mic). Asadar din 165263157.89 kg de NaCN (in vis) s-ar produce cel mult 91135311.15 kg - adica un pic peste 91 de kilotone de HCN. Pentru o concentratie de 5 ppm a 91 kilotone de HCN, masa lichidului poluat ajunge la 18227062231886.87 (kg). Sa zicem ca nu se aplica procedeul INCO de detoxificare, intreaga cantitatea de NaCN se transforma in HCN si "se baga" in apa, unde sa zicem ca NU evapora la 25.6 °C cum ar fi normal. Ca apa sa coraspunda cererilor Ministerului, avem nevoie de 18226971096575.71 kg de apa - adica 18.21 miliarde de metrii cubi si nu 48.

In fine, am sa urmaresc viitoarele stiri despre Rosia Montana si va doresc spor la documentare!

Surse:
http://www.rmgc.ro/sites/default/files/uploads_eia/anexe-intrebari/RO-TECHNOLOGICAL%20PROCESSES.pdf
http://www.minerals.org.au/__data/assets/pdf_file/0005/8717/cyanide_destruction.pdf
http://www.ammtec.com.au/public_panel/cyanide_detoxification.php

P.S. Scuze de spam, ma tot incurcam.