‘Sfântul’ Gabriel salvând tritonelul, sau despre neruşinare

N-am să scriu mult. Şi aşa, în ultima vreme, (v-)am scris prea destul. În plus, ştiu şi eu că o imagine face cât o mie de cuvinte. O aritmetică simplă îmi spune că două imagini echivalează cu un text destul de serios.

Mai întâi, iată un banner care te întâmpină la intrarea în Roşia Montană, oarecum la concurenţă cu unul al opozanţilor RMGC, privitor la Drumul Aurului:

Nu vi se înmoaie sufletul? Mie nu. Şi doar mă ştiţi cât sunt de iubitor de animăluţe (şi animăloaie: am fost topit după iapa Delia sau căţelul Greenpeace - parte a largului şeptel al lui Eugen David). M-am întrebat, mai degrabă, dacă pe lângă rampele (Doamne, Dumnezeule!) cu care se laudă, RMGC va construi şi adăposturi anti-dinamitare, iar apoi bărcuţe-pe-lacul-de-cianură, tot pentru tritonei.

Chiar şi din partea unor ecologişti, un banner ca acesta m-ar face să dau pe spate de râs; când el aparţine unei corporaţii care se pregăteşte de o mega-exploatare cu cianură, lucrurile devin savuroase.

Nu trebuie, însă, să ne amuzăm prea mult (nu de alta, dar să nu ne devină simpatici, măcar prin cretinismul lor, PR-iştii RMGC). Spre comparaţie, iată una din zecile de case achiziţionate de compania canadiană şi lăsate (uneori chiar ajutate, prin dărâmarea câte unui colţ, stricarea acoperişului etc) să se părăginească în ultimii ani:

Pe zid scrie aşa: "Casa datează din primii ani ai secolului XX, având destinaţie de locuinţă. Proiectul minier înseamnă şi începutul programului de reabilitare a acestei case monument istoric." Iar un pic mai încolo, pe altă casă: "Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, casa necesită lucrări complexe de restaurare. Acestea vor fi asigurate de RMGC odată cu pornirea proiectului minier."

Presupun că ştiţi: proprietarul unui monument istoric are datoria legală de a-l întreţine tot timpul. Dar, cum risc să-mi spuneţi că în România legile, mai ales asemenea legi, nu se respectă oricum, voi face apel la spiritul Dvs. sătesc-sau-citadin-gospodăresc. Ce vă spuneţi despre nişte vecini care îşi lasă casa, curtea, proprietatea în halul acesta? Eventual, că n-au bani (dar şi atunci le reproşaţi că nu şi-au cumpărat/ n-au folosit măcar o bidinea şi-un kil de var). Dar dacă ştiţi sigur că bani au, singura explicaţie e că n-au ruşine. N-au nici  măcar păsare - de comunitate, de cei din jur, de locul unde s-au stabilit (sau poate ar trebui să spun: aciuat)  şi sensurile lui.

Singura mea explicaţie pentru ‘schizofrenia’ rmgc-iştilor e, cu scuze pentru discriminare (care, vă asigur, e doar retorică) că şopârlă la şopârlă trage. Însă, dat fiind că tritonul însuşi mi-a devenit simpatic, cred că aceşti corporatişti ar fi trebuit, mai degrabă, să se apuce de prezervarea gândacilor de bucătărie.

Frăţeşte.

p.s. Despre minunatul efort al unui ONG [horribile dictu! dacă ne luăm după Băsescu], A.R.A., de a restaura de-adevăratelea monumente roşiene, într-o postare viitoare.