rosia montana

rosia montana

joi, 5 ianuarie 2012

[CES] proiect - Cornel Vîlcu



Am depus azi, la secretariatul Facultăţii de Litere, următorul proiect, vizând candidatura la un loc în Senatul UBB

"De ce candidez?
(mai exact: în-vederea-a ce?)


Trebuie spus de la început: cred foarte puţin în determinisme pozitiviste şi cauze material-eficiente; ca pedagog şi cercetător activând în domeniul ştiinţelor culturii, (încerc să) gândesc, pe atât de constant şi lucid-sistematic pe cât pot, teleologic.

Vă rog, aşadar, ca, în lectura 'programului' de mai jos, să consideraţi secţiunile de evaluare-a-stării-actuale drept, fireşte, necesare pentru a nu pierde contactul cu realitatea, însă ca mai puţin importante decât dezideratele şi scopurile propriu-zise pe care le propun.

Orientare generală

Îmi asum, în mod deliberat, un program care e, mai degrabă, de (posibil) senator al Literelor, sau al facultăţilor de ştiinţe umane, în cadrul UBB, decât de senator al Universităţii privită în ansamblu. Aceasta nu înseamnă că sunt dezinteresat de politica 'globală' şi orientată extern a Universităţii noastre - ci doar că, în opinia mea, problemele şi dificultăţile noastre actuale sunt mai degrabă în interior.

Diagnoză

Există, în opinia mea, actualmente (sau, ca să fiu mai exact, de ani buni) în Universitate:

1) un deficit de democraţie, manifestat mai cu seamă în îngrădirea libertăţii academice de expresie şi dezbatere,

2) un deficit drastic de transparenţă, mai ales în sfera deciziei şi implementării managerial-financiare,

şi - poate mai grav, fiindcă mai adânc-efectiv decât toate celelalte -

3) un deficit de viziune privind menirea fundamentală a Universităţii.

Nu voi insista, aici, decât asupra acestui ultim punct: personal, cred că actualmente UBB (ca, din păcate, cele mai multe dintre instituţiile învăţământului superior românesc) tinde să-şi neglijeze statutul şi rolul fundamental ca formator uman, ca 'ofertant' de învăţământ ştiinţific şi, mai ales, de educaţie individuală şi cetăţenească.

[Spre a nu fi greşit înţeles, precizez: accept că nu trebuie, în nici un caz, neglijată cercetarea ştiinţifică; nu trebuie desconsiderată nici necesitatea de a asigura 'penetrabilitatea' absolvenţilor pe piaţa muncii - dar, oricât de importante, aceste deziderate NU pot prima asupra sarcinii fundamentale, care trebuie să rămână cea didactic-formativă. Înainte de a produce specialişti pentru domeniile cele mai ofertante în locuri de muncă, producem (de fapt, asistăm/ ajutăm la producerea-de-sine a unor) oameni, în sensul integral al cuvântului, pe cât posibil inteligenţi, lucizi, liberi, capabili de decizii şi alegeri care să le maximalizeze, nu doar economic, şansele la reuşită.]

(Re)democratizare internă şi transparentizare

În opinia mea, Senatul Universităţii trebuie să asigure, în primul rând, dreptul la exprimare şi iniţiativă, egalitatea de şansă, resursele necesare pentru ca fiecare dintre cadrele didactice şi cercetătorii instituţiei să îşi poată desfăşura viaţa, activitatea de auto-formare, activitatea de investigare ştiinţifică şi de predare în cele mai bune condiţii, fără discriminări legate de simpatii şi/sau antipatii intern-instituţionale, apartenenţa la cutare sau cutare grup de interese şi/sau putere, alinierea sau opoziţia de opinie ştiinţifică şi etică în raport cu politica oficial-globală a Universităţii. În opinia mea, libertatea academică este cea mai importantă valoare pe care o poate prezerva/ cultiva o instituţie de învăţământ superior - mai importantă chiar decât autonomia instituţională, performanţa economic-managerială, succesul de imagine etc.

Totodată, cred că Senatul trebuie să asigure existenţa unei maxime transparenţe instituţionale în ce priveşte toate politicile de management, alocare a resurselor, salarizare şi personal etc. prin care conducerea executivă, în frunte cu Rectorul, decide să dezvolte Universitatea, să o angajeze în viaţa ştiinţifică, economică şi civică a comunităţii, să maximalizeze şansele de ducere la îndeplinire a unei misiuni pe care tot Senatul e menit a o stabili.

Reprezentare 'regională'

Personal, am afirmat în repetate rânduri convingerea mea că, în cadrul UBB, Facultatea de Litere, fără a constitui neapărat o excepţie (şi cu atât mai puţin un caz unic), a fost în ultima lungă perioadă 'victima' unei marginalizări de ordin instituţional, mai ales în ce priveşte alocarea resurselor financiare - având drept consecinţă apariţia unor dificultăţi privind asigurarea salarizării diferenţiate, a plăţii cu ora şi, mai cu seamă, a angajării de personal nou (şi precizez că NU mă refer doar la perioada 'crizei economice' şi la deciziile guvernamentale, ci la un interval de timp mai larg).

Aş înţelege, aşadar, misiunea mea, în eventualitatea unei alegeri pentru Senat, drept, în primul rând, reprezentare a intereselor specifice legate de 'teritoriul' nostru ştiinţifico-profesional. E necesară, cred, o dezbatere epistemologică (una care să nu rămână doar la nivel teoretic, ci să afecteze, în timp, toate domeniile decizionale - cum ar fi, spre exemplu, adecvarea criteriilor ISI la evaluarea 'muncii ştiinţifice' în specializările noastre), una capabilă să ne readucă în conştiinţă ideea de tot organic al Universităţii ca ansamblu disciplinar şi colaborativ. În opinia mea, tot aşa cum nu se poate nega rolul fundamental al cercetării de vârf în ştiinţele naturii sau rolul teoretic-întemeietor al ştiinţelor formale, nu se mai poate accepta neglijarea componentei formative pe care doar ştiinţele/ disciplinele 'umane' o pot oferi.

Nu în ultimul rând, văd misiunea viitorilor reprezentanţi ai Literelor în Senat şi drept afirmarea netă a valorii şi, în consecinţă, a drepturilor, în ansamblul Universităţii - ale Facultăţii de Litere din Cluj - astăzi recunoscută oficial, la nivel de Minister, drept cea mai puternică din România, cel puţin sub aspectul cercetării ştiinţifice.

Către o Universitate (neo)humboldtiană şi civică

Aflat în faţa acelei părţi a 'programului' meu despre care ştiu că va fi considerată, în atmosfera actuală, drept cea mai contestabilă, mă grăbesc să invoc o întrebare pe care H R Patapievici ne recomanda să ne-o punem în faţa oricărei manifestări de modernitate şi/ sau progres: ce am pierdut, atunci când am câştigat cutare sau cutare lucru?

Cred că, în ciuda aparentei practicalităţi a conceptului, ideea de Universitate ca simplu producător de specialişti pentru piaţa muncii, ca furnizor de servicii către economie şi comunitatea locală, în fine, ca instituţie orientată în principal spre (auto)sustenabilitatea financiară şi, eventual, chiar spre profit este o idee fundamental greşită, una care a deturnat valorile 'originare', în opinia mea câtuşi de puţin vetuste, ale universitarismului de tip humboldtian.

Nu îmi doresc şi nu recomand re-închiderea noastră, a tuturor, în vreun turn de fildeş al totalei ne-participări la viaţa societăţii. Consider, însă, că o distanţare voită şi conştientă faţă de influenţele politice, faţă de capriciile pieţei, faţă de modele (şi modelele) comportamentale suscitate de societatea mediatică e mai-mult-decât-necesară. Cu alte cuvinte, militez pentru asumarea unui academism înţeles nu drept rigiditate pretenţioasă, ci, dimpotrivă, drept atitudine critică, lucidă, reformatoare în raport cu societatea 'externă'. Pentru o Universitate care, fără a-şi abandona rolul de a produce specialişti, să îşi asume, în primul rând, sarcina de a forma cetăţeni.

Rolul Senatului

La urma-urmelor, să fim serioşi: cine ne bagă pe noi în seamă, ce importanţă avem noi? se întreba, în chip evident nu doar retoric, un remarcabil profesor al Facultăţii de Litere, în cadrul unei discuţii de Consiliu, desfăşurate spre finalul anului calendaristic trecut. Era o constatare amară, privitoare la relaţiile până acum tradiţionale între Rectorat şi organismele care, cel puţin teoretic, ar fi trebuit să conducă în chip real facultăţile şi universitatea.

E o poziţie (oricât de legitimată prin realitatea de până azi) cu care, personal, nu mă pot declara de acord. Într-o facultate, organismul legislativ e Consiliul, în vreme ce decanul, prodecanul etc. sunt 'doar' instituţii executive. Cu atât mai mult, la nivelul Universităţii, Senatul (care exclude din componenţa sa, ca incompatibile, persoanele ce deţin/ nu au renunţat la calităţile 'executive' de tip şef de catedră) este, legal şi instituţional vorbind, organismul decizional prin excelenţă. Rămâne, desigur, deschisă întrebarea dacă viitorii membri ai acestuia vor înţelege şi vor asuma acest rol fundamental.

Câteva precizări finale

Cum lesne s-a putut observa, acest proiect are o orientare preponderent principial-teoretică, neconţinând precizări despre metodele concrete cu ajutorul cărora măcar unele din dezideratele amintite pot fi duse spre îndeplinire.

Îi invit pe toţi cei interesaţi (pro sau contra) de ideile mai sus expuse, de posibilitatea lor de implementare, de o dezbatere ceva mai concretă privind problemele Universităţii şi soluţiile lor, să consulte din când în când blogul Aletheia! Energeia! [www.cornelvilcu.blogspot.com], locul unde se va desfăşura, de aici înainte 'campania' mea 'electorală'. Fireşte, ar fi cu atât mai bine dacă vizitatorii blogului nu s-ar mărgini doar la lectură, ci ar posta propriile lor opinii şi deziderate, ar comenta (cu cât mai critic, cu atât mai util) 'lucrurile' pro-puse acolo etc.

De asemenea, precizez că dacă situaţia de azi, 5 ianuarie, nu se modifică (prin răzgândirea 'împricinatului'), la aceeaşi adresă de web veţi găsi şi intervenţiile lect. dr. Horea Poenar, care şi el candidează pentru un loc al Literelor în Senat."

4 comentarii:

Virgil Smarandoiu spunea...

O candidatura deosebita, felicitari! In sfarsit cineva care intelege rolul unui senator UBB si se comporta in consecinta! Am mare incredere in faptul ca astfel de oameni pot sa produca realmente o schimbare in bine in universitatea noastra! Va sustin in demersurile initiate, domnule profesor!

Luminita Dobriban spunea...

ce minunați pot fi ... martirii !
e prima luare de poziție întru înnoirea pe care, ca absolvent(ă) UBB / Litere, o așteptam aproape de-o viață și pe care o salut cu uimire, speranță și mândrie !
D-l lector dr. Dumitru Cornel Vîlcu, cu riscul de a suna prețios, bombastic, chiar, trebuie să vă spun că ... simt cum eliberați energiile latente ale neamului ăstuia !

c vilcu spunea...

Mmmm. Sper că nu eu sunt martirul :) - pentru Roşia Montană, de exemplu, mi-aş da, cred, nu chiar viaţa, dar un deget sau o mână, mai ales dacă aş fi luat pe neaşteptate. În UBB, însă, nu cred că se pune problema martiriului - nici pe departe. Se pune doar problema unei re-normalizări. Nu trebuie salvată casa de la demolare sau incendiu, trebuie doar deschise larg geamurile. Şi, eventual, făcută nişte curăţenie (please pardon my weak metaphors) :)

Emanuel-Mihai spunea...

Felicitări pentru candidatură! Vă voi susţine aşa cum voi putea în acest proces al schimbării! Să aveţi parte de o Campanie Electorală interesantă!