Profit din nou că prietenii de la ActiveWatch au o ‚rubrică a cetăţeanului necenzurat’, ca să vă vorbesc nu despre chestii politice, de data asta, însă cu siguranţă despre lucruri pe care nu le veţi vedea în media main-stream. Şi nu fiindcă e vorba despre probleme puţin importante, ci pur şi simplu fiindcă, nutrită fiind (şi) cu influenţă politică şi cu bani corporatişti, acest tip de presă evită subiectele sensibile cum ar fi Roşia Montană fără cianuri, sau puternica opoziţie, mai ales locală, dar cu clare valenţe naţionale, faţă de ideea gazelor de şist.
Despre Roşia, de exemplu, pariez că aţi auzit de o mie de
ori (din gura ‚suspendatului’, dar nu numai - ci şi din partea unor nume grele
de politicieni din tabăra actualei puteri) că ar fi un loc uitat de Dumnezeu,
de o urâţenie şi o sărăcie cumplite, unde nu creşte nimica-nimicuţa, nici măcar
iarbă pentru animale, şi cu omniprezentă poluare ‚istorică’ (interesantă
expresie!) - aşa încât numai prezenţa cvasi-divină a RMGC poate salva totul: şi
pe oameni, şi munţii, ce-i drept măcinaţi bine şi transformaţi în grămezi de
steril, şi apele, ce-i drept mai ales sub forma unui mare lac de nămol cu
cianuri, cianaţi şi metale grele.
Pe scurt, legenda ‚de media’ a locului de unde scriu acum
această... corespondenţă, căci aşa vreau să o citiţi, ca pe o relatare de pe un
front nevăzut, e cea a unei comunităţi neputincioase, locuitoare într-un colţ
de iad-pe-pământ şi a unei Companii salvatoare, care va da de lucru tuturor, va
remodela peisajul într-o formă ce-i drept mai plată, dar paradisiacă, în fine,
va instala bunăstarea acolo unde nimic altceva nu e posibil.
În consecinţă, nu ştiu câtă lume are idee, în România,
despre aspectul real al acestor locuri şi/ sau despre alternativele de
dezvoltare ale zonei care, tocmai, nu doar că ar putea ‚merge’, dar
funcţionează deja. Fără aruncarea totului în aer. Fără cianuri. Fără, mai ales,
această umilire a unor oameni aduşi în sapă de lemn, la cheremul unui angajator-cumpărător
nu atât de forţă de muncă (nu e mare lucru de făcut, deocamdată, pe aici) cât al
unei mase umane de manevră/ presiune ‚publică’ asupra decidenţilor.
Spre a da doar exemplul cel mai marcant privitor la
alternativele la minerit: de astăzi începând, la Roşia se desfăşoară Fânfest, un eveniment anual care, de la
prezenta ediţie, va dura 5 zile, nu 3, ca până acum. Programul propriu-zis
cultural (şi nu numai) al festivalului încă nu a început la ora la care scriu.
Deocamdată, am asistat ‚cu discreţie’ la amenajarea locaţiilor, răspândite pe
un munte întreg, şi la şedinţa de dimineaţă a organizatorilor şi voluntarilor.
Şi, după săptămâni de zile de bălăcit în apele mai mult
decât tulburi (sau, ce mai tura-vura: de-a dreptul murdare, pestilenţiale) ale
politicii româneşti, după atâta preocupare cu scandaluri făcute mai cu seamă
din vorbe şi jocuri de (mare) putere, e o adevărată încântare să văd oameni
care chiar fac lucruri, lucruri care îi pasinează, lucruri la care chiar se
pricep. Şi le fac, culmea, de la un capăt la celălalt pro bono, în ce priveşte toată gama de manifestări culturale şi nu
numai - fiindcă Fânfestul de anul ăsta e şi o, dacă pot spune astfel, şcoală
(în regim de ‚porţi deschise’) de activism civic şi social. Vor fi expoziţii,
vor fi forumuri cu prezentări şi dezbateri... şi chiar în momentul în care ‚de
sub degetele mele’ apar literele pe care le veţi citi, în centrul Roşiei e
aşteptat Tică Darie, care vine din îndepărtata (şi, pare-se, nu atât de
putreda) Danemarcă pe bicicletă pentru a da un mesaj de solidaritate cu
Campania Salvaţi Roşia Montana.
Pe scurt, e începutul unui eveniment multi-faţetat, care pe
de o parte încearcă să mai transmită o dată mesajul ferm al unei campanii
anti-RMGC, iar pe de altă parte (şi acesta e, evident, lucrul cel mai important)
arată cum se poate valorifica potenţialul natural şi cultural, istoric şi
turistic al Roşiei Montane, ajutând totodată, atât cât se poate, comunitatea
locală; fiindcă, dacă oamenii aşteptaţi în zilele acestea aici nu vor plăti
nimic pentru participarea la manifestările propriu-zise ale festivalului, ei
sunt cazaţi peste tot în pensiunile, casele sau şurile şi grădinile
localnicilor - la preţuri, fireşte, modice, dar care pur şi simplu arată că se poate. Că oamenii, cu scuze
pentru aparentul lirism al cuvintelor care urmează, sunt capabili să se dedice
unii altora, să dăruiască şi să construiască, să fie, în ultimă instanţă, umani
(să se simtă bine, să guste şi din natură şi din cultură simultan) fără a avea,
sau tocmai atunci când (şi fiindcă) nu au un interes ‚de (uriaşe) afaceri’
ascuns în spatele gesturilor lor.
------------------
Fireşte, toată lumea e invitată/ aşteptată la Roşia,
începând de azi şi până duminică. Iar dacă nu puteţi ajunge ‚fizic’ aici, eu
unul voi încerca să vă mai informez pe parcurs despre ce şi cum s-a petrecut la
Fânfest.
Deocamdată, câteva fotografii ale momentelor premergătoare
festivalului propriu-zis.
se pregăteşte Cortul Cultural:
începe să se strângă lumea într-una din numeroasele locaţii de cazare:
lângă Reduta Fânfest se 'pune' de-o expoziţie fotografică în aer liber:
... şi, fireşte, tot la Redută se ridică scena pe care vor concerta artiştii invitaţi.
... şi, pour la bonne bouche, steagul Campaniei Save Roşia Montana fluturând în curtea casei lui Eugen David
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu