rosia montana

rosia montana

joi, 14 martie 2013

Universitarism şi democraţie - o "căsnicie" imposibilă?


Alaltăieri, pe 12 martie, un grup de doctoranzi ai UBB a început, la sediul central al instituţiei, un protest datorat, aşa cum o spun participanţii la manifestaţie, 'gravelor decalaje financiare' din programul POSDRU sub egida căruia îşi desfăşoară studiile - dar şi, afirm eu acum şi sunt convins că protestatarii ar fi de acord cu mine, atitudinii secretoase şi arogante a conducerii de la toate nivelurile Universităţii în faţa repetatelor lor apeluri, întrebări, solicitări de lămurire a situaţiei. Ei bine, care credeţi că a fost prima solicitare a şefului pazei instituţiei, atunci când a înţeles că oamenii adunaţi pe scări refuză să-şi trimită reprezentanţii la o întâlnire 'behind closed doors' cu un prorector? Le-a cerut protestatarilor să coboare de pe platforma din faţa clădirii pe trotuar - simbolic vorbind, să părăsească teritoriul UBB intrând pe 'domeniul public', loc pentru care, de altfel, ei şi aveau autorizaţie.
Ieri, 13 martie, a avut loc la UBB prima acordare a unui titlu de Doctor Honoris Causa după evenimentele 'fierbinţi' de la ceremonia dedicată lui Günter Verhegen, cu un protest tăcut (dar cu bannere extrem de dure, poate chiar interpretabil-vulgare) în chiar Aula Magna, dublat de altul, în faţa Universităţii, care îi comunica prim-ministrului Victor Ponta că, la Cluj, "nu este doctor". Iar alegerea conducerii UBB, în girarea acestui eveniment, probabil că e amuzantă (sau, hai să spun cuvântul drept: ridicolă, cât să pici pe spate de râs) privită, cu ochi rece, din afara instituţiei; pentru mine, însă, ca om foarte implicat în ea, e semn cum nu se poate mai prost.
Pentru vreo două ore, UBB-ul s-a transformat în bază militară. Oamenii au fost legitimaţi, verificaţi, unii dintre ei împiedicaţi să intre (mai în glumă, mai în serios, unul din protestatari îmi scria aseară, pe Facebook, că nu i s-a permis să intre în clădire ca să facă pipi - poate prea acid, se întreba el retoric, pentru Universitatea noastră de azi).

Vă invit să citiţi articolul de presă dedicat acestei întâmplări, şi mai ales să vedeţi clipul. Un reprezentant, sau, nu ştiu, poate doar un angajat al Universităţii cade pradă reporterului şi explicitează: "Este o hotărâre a Rectoratului Universităţii, care a trimis invitaţii anumitor persoane, s-au făcut confirmări şi aşa s-a hotărât, intrarea se face pe listă şi pe bază de buletin." "Are legătură acest fapt cu protestul anti-Verheugen?" întreabă jurnalista. "Într-o mică măsură, da, pentru că au intrat atunci nişte studenţi care, evident, şi-au manifestat liber punctul de vedere... noi încercăm pe viitor să evităm acest gen de situaţii. Ei pot să manifeste (sic!), dar în afara Universităţii."
Să notăm faptul că vorbim despre aceeaşi instituţie unde, având a face faţă situaţiei, e adevărat, dificile de la momentul Verheugen, rectorul Ioan Aurel Pop manifestase, cel puţin pe moment, o atitudine lăudabilă, admiţând o situaţie care a dovedit că politica e parte a vieţii cetăţii, implicit a Universităţii, apreciind faptul că protestul a fost tăcut şi non-violent şi punând caracterul eurosceptic al unora dintre mesaje pe seama tinereţii unor oameni care 'trebuie iertaţi'. Încep să cred că domnia-sa se referea doar la faptul că nu aveau să existe represalii la adresa studenţilor... cum să le spun? obraznici şi perturbatori, nu şi la deciziile instituţionale de genul închiderii-pe-viitor a Universităţii.

După părerea mea, oricine a luat hotărârea de a trimite portarii să legitimeze lumea la intrare, să verifice liste de persoane etc. a ales cel mai prost tip de reacţie care se putea asuma după 'evenimentele anterioare'. Fireşte, până şi mie mi s-a făcut rău văzând unele dintre bannerele protestatarilor; fireşte, şi eu m-am gândit la solemnitatea de principiu a unei astfel de decernări; ca universitar, am simţit fiori cât se poate de neplăcuţi. Fireşte, nu se poate transforma Aula Magna în locul unui etern scandal; dar presupoziţia potrivit căreia protestatarii de la DHC-ul fostului comisar european doreau tărăboi de dragul tărăboiului, sau voiau în mod expres răul UBB-ului (instituţie ai cărei studenţi sau alumni erau), e aberantă. Societatea civilă a dat un semnal privitor la o decizie, în opinia manifestanţilor, greşită a conducerii universitare (mai cu seamă a Senatului, din care şi eu, autorul acestui text, fac parte). Ceea ce trebuia să facem era ca, în timp, să ne uităm mai atent în propria curte, să vedem dacă există lucruri nu-tocmai-în-ordine, să încercăm să le îndreptăm pe cele greşite, să le afirmăm şi mai clar pe cele pe care le credem corecte. Şi să rămânem deschişi criticii, interpelării, provocărilor pe care, vorba rectorului, ni le lansează Cetatea.
Ştiţi ce nu a înţeles, în opinia mea, conducerea executivă a UBB? Că Martin Eichtinger nu este Gunter Verheugen. Destul de trist, cât e vorba despre două personalităţi cărora le-am acordat cea mai înaltă demnitate academică. Că atunci când inviţi un plagiator care îşi deţine, în continuare, prin presiune politică, titlul de doctor, într-un loc unde oamenii ştiu să citească şi să înţeleagă cu mintea proprie adevăruri simple, vei avea necazuri; dar e suficient să nu mai faci asemenea ridicole temenele şi lucrurile pot reintra în normal.
Într-adevăr, n-am învăţat nimic din cazul Verheugen. Dimpotrivă. Dovedim că avem o rezistenţă foarte, foarte scăzută la stress. Considerăm că putem deosebi noi 'critica constructivă' (bine-meritată cacofonie!) de cea, ieşită din tiparele de noi prestabilite, pe care n-o mai admitem.
Sau, oricum, nu la noi acasă. Dacă vrea cineva să sugereze că UBB-ul e imperfect, apoi să n-o facă în UBB. Să se dea jos de pe trepte, în stradă. Acolo e locul gola.. mă scuzaţi, al cetăţenilor de rând. Iar dincoace e turnul nostru de fildeş, al celor infailibili, academici şi calmi.

Un comentariu:

Irina spunea...

Referitor la intrebarea postarii... nu cred ca e o 'casnicie' imposibila intre universitate (universitarism?) si democratie. Cred insa ca ne-am indepartat de fond si am devenit preocupati de forma, iar 'sentimentul' (daca tot vorbim de 'casnicie') de apartenenta la o comunitate lipseste tocmai din aceasta cauza. Ce ne leaga? Brand-ul sau valorile?

Cat despre ultima fraza din text: calmul celor din turnul de fildes denota oare calmul interior sau o fina stapanire a emotiilor?

Filosofii cate si mai cate se pot contura. :)