rosia montana

rosia montana

marți, 26 martie 2013

BLOKADA, sau despre "cetatea" universitară


0. Acesta este un articol de opinie, scris de un om scandalizat, deci partinic. În oricât de mare măsură această 'slăbire' din start a poziţiei mele v-ar putea îndemna ca, pur şi simplu, să nu mai citiţi, prefer să o iau, întrucâtva, à la Vattimo. Cred că lucrul care lipseşte cel mai mult (din nou!) în UBB e dialogul. Îmi expun, aşadar, poziţia şi le aştept pe celelalte.
1. S-a scris mult* despre scandalul proiecţiei (de fapt, al non-proiecţiei) filmului Blokada, apărut după scandalul blocării Clădirii Centrale la doctoratul HC al lui Martin Eichtinger, apărut după cel al protestului împotriva lui Gunter Verheugen & Victor Ponta... Am redactat şi eu, aseară, un document** în care am arătat că, prin comportamentul lor din seara de 21 martie, 'forţele de ordine' ale Universităţii au încălcat nu doar principiile decenţei şi non-agresiunii interumane, ci chiar regulamentele interne ale instituţiei, săvârşind o serie de fapte care, verificate 'cu legea în mână' sunt, pur şi simplu, abuzuri. Dintre toate întâmplările de acolo, o reamintesc doar pe cea mai simptomatică: scena în care agentul de pază, primind de la o studentă documentul solicitat pentru a-i permite accesul în clădire (banalul carnet de student, devenit o cheie neaşteptat de importantă pentru intrarea în UBB), afirmă că nu vede bine, deci documentul NU e valid. O scenă care pare inventat-de-absurdă, dar care e consemnată, vai! într-o filmare cu telefonul mobil.
2. Sunt, totuşi, nişte 'adăugiri' şi comentarii de făcut. Filmul cu pricina vorbeşte despre ocuparea mai multor Universităţi din Croaţia, în cadrul unei puternice mişcări studenţeşti pentru abolirea taxelor de şcolarizare. Pot înţelege de ce, prin subiectul lui, el poate să fi părut cuiva din conducerea Universităţii mai periculos decât ultimele 8 (da, opt! trei din seria anticonsumerism, trei din seria presă şi politică, două din seria mişcări studenţeşti) proiectate de către Tinerii Mânioşi tot în clădiri ale Universităţii, tot cu începere de la ore târzii - la ultimele multe ediţii, de la 20. Pot bănui că, pentru cine ştie ce om cu judecata, cum s-o numesc? simplă, studenţii care propun să fie vizionat un film despre ocupabilitatea instituţiilor în care studiază... mai rău, care vor să mai şi rămână la discuţii după film, sunt de fapt nişte simpli terorişti porniţi să discrediteze sau chiar să distrugă UBB-ul. Comentariul meu? Ar fi greu de făcut aşa ceva, nimeni nu poate face concurenţă eficienţei cu care însăşi conducerea executivă a Universităţii îşi dă, vorba aceea, cu firma-n cap.
Studenţii din Croaţia au blocat Universităţile ocupând clădirile, autoorganizându-se, exercitând presiuni asupra Ministerului, într-o ţară în care autorităţile s-au comportat, totuşi, exemplar sub raportul non-reprimării (cu forţa pazei, a Poliţiei, etc.) mişcării. Cu alte cuvinte, autonomia universitară şi corolarul ei poate cel mai important, inviolabilitatea spaţiului instituţional a fost, acolo, respectată ca un principiu într-atât de evident, încât nici n-a mai intrat în discuţie.
UBB s-a blocat, deja, în trei rânduri, singură, cu studenţii în afara 'zidurilor': 1) Doctoranzii POSDRU care protestau săptămânile trecute au fost daţi jos (ce-i drept, fără violenţă) de pe piedestalul/ treptele de la intrare, cerându-li-se să treacă pe spaţiul public - pentru care, prevăzători, îşi luaseră de altfel autorizaţie [precizare: manifestaţiile de protest în faţa instituţiilor publice NU trebuie, conform legii, autorizate]; 2) din cauza ceremoniei, deja pomenite, de decernare a DHC ambasadorului Austriei, au existat studenţi, dar şi profesori care au fost pur şi simplu împiedicaţi să intre în clădire; 3) ca tensiune şi spectaculozitate, proiecţia interzisă a Tinerilor Mânioşi a fost momentul cel mai vizibil al acestei baricadări a UBB. Ce e cu această isterie, de unde provine şi mai ales ce semnifică/ anunţă ea?
3. Sursa cea mai probabilă e un şoc post-traumatic al conducerii, după dubla mare nereuşită Verheugen-Ponta. Am mai scris şi despre asta, nu voi mai insista acum prea mult. Trebuie doar să consemnez: da, şi pe mine, în tot ce am... amorţit-profesoral-universitar-elitist în mine, m-au trecut toţi fiorii negativi imaginabili văzând bannere cu Go frack yourself sau Exploitation Union, afişate în Aula Magna în timpul celei mai solemne ceremonii pe care o instituţie ca a noastră o poate organiza. Tocmai de aceea am fost plăcut impresionat când Rectorul Ioan Aurel Pop a comentat evenimentul, evident neplăcut, în termeni cum ar fi 'viaţa cetăţii', 'democraţia' etc. etc.
Ei bine, încep să cred că omul a cărui atitudine/ al cărui discurs mă surprindeau prin înţelepciune şi deschidere pe 20 februarie folosea (deşi presupun că nu ştia, la momentul acela, că foloseşte) termenul "cetate" în sensul cel mai literal cu putinţă.
Fiindcă asta a fost UBB în aceste săptămâni. O cetate sub asediul unui duşman imaginar, cu porţile închise şi podurile ridicate. Iată o situaţie care ar fi fost doar-ridicolă, ar fi constituit o problemă doar de imagine şi nu de fond, dacă în graba de a se transforma în bunker, instituţia nu ar fi uitat afară... câţiva profesori, şi-mai-mulţi studenţi.
4. De cine ne temem? şi pun întrebarea, de data aceasta, din poziţia unui membru 'al conducerii' UBB, oricât de pierdut printre cei 139 de senatori. Pentru că dacă la început reacţiile Universităţii arătau doar lipsă de flexibilitate, încremenire în proiect etc., acum ele indică sau voinţă de răzbunare (pe cine? pe studenţii care au protestat la Verheugen şi care trebuie ţinuţi, individual, în afara clădirii centrale?) sau, pur şi simplu, o frică iraţională. Să generezi, din teama fantasmatică de revoltă şi scandal, un scandal şi o revoltă foarte palpabile - deocamdată studenţii au depus zeci de reclamaţii, dar mă îndoiesc sincer că se vor opri aici - iată o reţetă care numai a succesului nu este.
Ce am făcut noi, de fapt, ulterior evenimentelor 'cu pricina'? Am fost, ca Universitate, întrebaţi public cum ne justificăm acţiunile de joi - şi am răspuns 'oficial' că acordaserăm o autorizaţie care, din păcate, din cauza regulamentelor, nu putea fi pusă în aplicare... iar mai departe, în acelaşi document, am folosit o expresie cel puţin tautologică, dar eu i-aş spune, mai simplu, stupidă: am spus că 'ne delimităm de protestul' împotriva noastră. Duuuuuh! Când cineva protestează, se cheamă că s-a ultra-delimitat de tine. Cititorii aiuritorului comunicat al UBB vor rămâne sideraţi: cum adică, nu sunteţi voi cei care tocmai au protestat împotriva voastră? Hm.
5. Ce urmează? Dacă îl credem pe Mihai Goţiu, o escaladare, dacă nu chiar o basculare a ceea ce era mişcare de deşteptare, gimnastică (a minţii) de dimineaţă direct în poftă de protest adevărat. Şi din păcate cred că Mihai are perfectă dreptate - nu trebuie să fim psihologi ca să înţelegem câtă lume s-a înfuriat pe UBB după restricţionarea repetată şi neregulamentară a accesului. S-au depus zeci de plângeri, s-au scris mailuri şi articole, 'vuiesc' reţelele de socializare că suntem, ca universitate, deranjaţi de... ocupaţiile studenţeşti. (Veţi scuza jocul de cuvinte, care de altfel nu-mi aparţine - dar n-am cum fi altfel decât ironic. Fiindcă la UBB am demonstrat atitudinea aceea oribilă, mai mult decât paternalistă, aproape totalitară, care spune că studenţii nu se pot 'juca' decât sub supravegherea unui profesor... sau, în cel mai rău caz, a organizaţiilor de reprezentare oficial-şi-legal constituite.)
Or, ultima oară când m-am uitat la ei, studenţii - ai mei şi ai noştri, ai tuturor - mi-au părut ceva mai maturi decât copiii de grădiniţă. Se pune întrebarea unde vom ajunge, dacă vom continua să ne credem 'tovarăşa educatoare'.

-------------------




Niciun comentariu: