Noua febră TIFFoidă (nuovo cinema paradiso)

Pentru sufletul meu de gospodină, ca şi pentru mintea mea de teoretician, TIFF-ul de anul acesta e un virus. Reuşesc să adorm tîrziu şi greu, mă bîntuie prea multe idei şi, mă scuzaţi, prea multe sentimente - asta chiar şi la un ritm, bătrînicios autolimitat, de un film pe zi. Şi cum am ales să vedem filmele seara, deci în cinema-uri sau spaţii de fiecare dată pline-ochi, sunt forţat să admit că nu sunt singurul bolnav. Nici pe departe.

Clujul e, mai ales pe-nnoptat, un oraş de zombies, locuit de o mulţime în derivă browniană dinspre un ecran spre altul, sau de la eveniment la eveniment.

Iar în seara de azi, Piaţa Unirii va 'găzdui' ultimul film al lui Tornatore. Nu ştiu aproape nimic despre el, afară de faptul că a fost nominalizat la Golden Globes – dar, dat fiind numele regizorului, aşa ceva era întru totul de aşteptat. Mă grăbesc să postez acest text pe blog, înainte de a-l vedea: 'teza' care mă locuieşte de cele cîteva zile ale festivalului, dar pe care acum mă simt pregătit s-o enunţ, e în sine indiferentă faţă de reuşita sau ratarea, fie ea şi parţială, a acestei pelicule (pe care totuşi o aştept, din tot sufletul şi cu tot creierul, ca pe îmbucătura cvasi-finală, pour la bonne bouche, a festivalului).

Iar teza pomenită are, ca şi mine, două feţe. Prima e una 'gospodinistică'. Dacă e vorba de filme, şi nu de teorii, filosofii, apoi vreau filme vii, surprinzătoare, care să mă fure şi să mă vrăjească/'păcălească'. I'm fed up and kinda sick de aşa-zise profunzimi, de fapt spoite peste substanţa filmelor (travelling-uri nesfîrşite doar ca să dovedim că nu suntem americani, scene sick and cruel fără rost şi fără autoironie, toate celelalte chestii pe care le fac regizorii ca să ne arate cît sunt ei de inteligenţi [sau, vorba secţiunii, 'fără limite'], ca şi cînd inteligenţa ar fi un adaos la vieţuire, şi nu însăşi esenţa ei vie). Vreau să (mai) văd filme asumat-superficiale, încîntătoare şi dureroase ca 'însăşi' viaţa (fireşte, la acest pronume 'de-ntărire', faţa mea de teoretician se strîmbă exasperată la cea de housewife); filme la care să rîd şi să-mi dea lacrimile, care să disloce şi să reaşeze în mine idei şi identităţi şi teritorii; şi nu în ultimul rînd (ba poate chiar în primul!) fime noi, ne-obosite, ne-apăsate de, vai, greutatea cinematografiei. Filme ca Sell Out! sau Gordos, sau ca în-alt-sens-extrem-de-proaspătul Nothing Personal.

Cealaltă faţă a tezei mele, cea teoretică, atrage atenţia (încă o dată, a cîta?): nu militez deloc, nu mă înţelegeţi greşit! pentru filmele 'de divertisment'; dimpotrivă, filmele sunt cultură şi nimic altceva, însă cultura însăşi nu e o supra-adăugire pentru existenţă, ci e nucleul care locuieşte şi mişcă viaţa fiecărui individ, chiar şi pe cea a oamenilor ne-spirituali (doar că, în cazul lor, trebuie spus că 'motorul' e pur şi simplu in-cultura). Cultura apare, desigur, şi ca un soi de 'bulă' în care ne învelim, unii, fie pentru a ne proteja, fie, dimpotrivă, pentru a ne 'da' mari-şi-grei; ar fi absurd să nu admit această dimensiune a ei. Dar ea e, mai ales, fluxul care ne re-scrie pe şi dinspre dinăuntru tot timpul, care nu ne lasă să 'stăm', care ne umple (iar aici faţa de gospodină îi scoate limba teoreticianului) de fericire şi uneori cutremurare. Cultura ne e, pe de o parte, temei (desigur, fragil, unii ar spune chiar artificial, şi e dreptul lor), pe de altă parte răscolire a temeiului.

Simplificînd lucrurile, narativizîndu-le: stau în sala de cinema, sau în Piaţa Unirii, şi mişcările de pe ecran nu sunt şi nu trebuie să rămînă doar acolo, în bidimensionalitatea lor 'materială'; unele - cele mai importante sau, ştiu eu? adevărate - coboară în sală sau în spaţiul urban şi mă apucă de viscere, sau îmi surprind/ bulversează mintea, sau îmi cufundă trupul, ca într-o odihnă într-un mod de a fi demult-ştiut-şi-uitat, sau îmi confirmă (aproape beatific, dacă n-ar fi răceala funciară a minţii) aşteptări 'ideatice'. Filmul se dă jos de pe pînză şi ne batem toată noaptea, fiind pe rînd, amîndoi, înger şi Iacob.

Filmul este cultură. Cultura este locul de unde începem noi, fiecare. And all the rest is life.