rosia montana

rosia montana

vineri, 4 iunie 2010

Ridiculus! (Jurnal din războiul cu porcii, 2)

În seria Harry Potter, atunci cînd elevii şcolii de magie au nevoie să-şi înfrunte unele din cele mai rele spaime, se utilizează vraja/ blestemul Ridiculus!, care face 'obiectul' provocator-de-teroare să apară într-o lumină/ postură totodată jalnică şi amuzantă. În România, cu spaimele româneşti, nu e nevoie de aşa ceva; uneori, autorităţile, cu o inteligenţă (probabil gregară, non-intenţionată) absolut surprinzătoare, pun răul sub oblăduirea sau masca unui personaj 'gata' ridicol prin sine însuşi. E greu să iei, de exemplu, în serios drama învăţămîntului din această ţară, cînd 'tiranul' de la vîrful piramidei are mina şi comportamentul ministrului Funeriu.



Vorbeam deunăzi despre acest personaj cu o colegă, întrebînd-o dacă a asistat, mai întîi, la celebrul moment cînd ministrul a avut nevoie de sufleur, şi apoi la mai puţin cunoscuta (dar, după mine, şi mai simptomatica) scenă de "silentio stampa" legată de cazul Vergu. Colega mea nu văzuse cele două 'întîmplări' (care, tocmai, trebuie văzute, savurate), ci doar auzise lumea vorbind despre prima - şi avea o atitudine umană şi compătimitoare faţă de Funeriu: "eu, zicea ea, nu îl condamn pentru asta (partea cu repetatul papagalicesc al 'sfaturilor' consilierei) - ci pentru ce a făcut pînă acum cu învăţămîntul; e normal să te blochezi şi să ai nevoie de ajutor, mai ales cînd te vede o ţară întreagă şi dacă eşti cam prost". Ei bine, ascultînd-o, mi-am dat seama că, omeneşte vorbind, şi eu mă simţeam brusc solidar cu personajul, aşa cum, de exemplu, mă întristez un pic, pe lîngă a rîde în hohote, cînd văd cîte unul din filmuleţele lui Rowan Atkinson pe post de Mr. Bean. Uitînd că acesta din urmă e un individ ficţional, inventat/ jucat de un genial comedian, şi că o fi ajungînd el la un moment dat să distrugă cea mai celebră pînză a lui Whistler, însă totuşi ministru, cel puţin pînă acum, n-a devenit. Colega mea avea, în acest sens, dreptate; trebuie să fim înţelegători cu blocajele provocate de prostie şi emotivitate, măcar fiindcă nu ştim cînd, în ce moment crucial ne vor lovi ale noastre, proprii şi personale.

Problema lui Funeriu nu e, într-adevăr, cum se comportă în momente tensionate (cînd îi transmite cutărui lider sindical "să-şi bage minţile-n cap", sau cînd tace fiindcă pur şi simplu nu mai ştie ce să facă în relaţie cu mai-sus-pomenita Vergu, această darth-vader-iţă a învăţămîntului românesc). Problema nu e ce face prostul (care, iată, ca şi prietenul, la nevoie se cunoaşte, adică la vreme de restrişte se-vede-aşa-cum-e), ci cum a ajuns prostul taman acolo - cum, vorba ardeleanului, s-o suit scroafa-n copac. Problema e cum de am ajuns să încununăm seria aproape unanimă (cu o singură excepţie, scurtă cît o minune: Miclea... părerea mea) de miniştri răi (serie începută fulminant, cosmicizant de-a dreptul, cu Andrei Marga şi cuprinzînd personaje ca Abramburica şi, vai! Cristian Adomniţei) cu Funeriu, la crème de la crème, cireaşa pe tort, bomboana pe colivă şi colacul de peste pupăză. Şi fiindcă totuşi înspre aceasta din urmă voiam să ţintesc (înspre pupăză, adică învăţămîntul nostru cel de toate zilele), vreau să-mi precizez opinia privitoare la pomenitul ministru: el nu e prost din punctul-de-vedere al 'facultăţii mintale' (dimpotrivă, mă aştept să facă un scor ridicat-bine la orice test clasic de QI), ci prost moral: e omul cu cap, dar fără pic de coloană vertebrală. Daniel Funeriu face parte din familia marilor executanţi; i se spune să prăjească tot ce-a mai rămas din învăţămînt, iar el calculează repede şi foarte corect cum să eficientizeze cuptorul.

Paradoxul e, însă, tocmai că acest personaj, amuzîndu-ne, face (în ochii noştri, ai românilor veşnic încărcaţi şi de balcanism, cu bunele şi relele lui) răul sistemului să pară mai puţin rău, boala mai puţin gravă. E dificil să te baţi cu seriozitate şi consecvenţă cu cineva cum e Funeriu. Cel mai degrabă, văzîndu-l în acţiune, zici ca în celebra, excelenta reclamă mai veche la Opel COrsa: c'mon! c'mon! Come on! (un fel de echivalent pentru expresia neaoşă p'tiu, drace!).

Funeriu e de două ori în serviciul stăpînilor săi (vedeţi că am folosit italice, nu ghilimele - aţi înţeles Dvs. de ce): 1) execută, cuminte, răul şi 2) îl maschează prin prostie, făcîndu-l să pară totodată mai nepericulos şi mai uman. Mare greşeală - a NOASTRĂ, nu a lui, nici a guvernanţilor. Dacă vrem să ne aducem aminte cum stau în realitate şi în adînc treburile, e bine să citim (sau să recitim, pînă ne intră bine în cap), de exemplu, remarcabilul text al lui Dan Ungureanu.

Un comentariu:

scasika spunea...

Punct ochit, punct lovit ! ;)