Roşia Montană - evoluţii alarmante

Sunt consternat, în sensul cel mai puternic al cuvântului: pe de o parte surprins, şi cu un sentiment puternic de vinovăţie pentru a fi fost prins off-guard; pe de altă parte, dezamăgit şi incapabil de vreo reacţie raţională, cât-de-cât inteligentă, cel puţin deocamdată. Iarăşi, a nu ştiu câta oară, însă de data aceasta într-o ‚chestiune’ foarte importantă pentru mine, sunt dezgustat de România, de lucrurile incredibile, scandaloase care se pot produce în această ţară uitată de Dumnezeu (şi aceasta nu e vreo ‚acuzaţie’ la adresa fiinţei divine, care, câtă şi dacă o fi ea; e, dimpotrivă, aproape o constatare de tipul: asta merităm, asta avem).

Reunită într-o şedinţă cu caracter secret (fără respectarea procedurilor legale necesare, fără ordine de zi etc.), Comisia Naţională de Arhitectură a aprobat, săptămâna trecută, aşa-zisul „raport de cercetare arheologică preventivă” cu titlul Masivul Cârnic, Roşia Montană, România – proiectul minier Roşia Montană. Cu alte cuvinte, principalul obstacol în calea demarării proiectului RMGC, faptul că unul din masivele pe care exploatarea le-ar transforma (literalmente) în steril cu cianură, făcea parte dintr-o listă de monumente istorice de categorie A, a fost înlăturat. Aceasta fiindcă, de îndată după apariţia pomenitei aprobări, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba a emis un certificat privitor la descărcarea de sarcină arheologică a pomenitului sit, iar ministrul Kelemen Hunor a contrasemnat şi, astfel, a oficializat/ legiferat această descărcare.

Citez, mai jos, o parte înmărmuritoare din comunicatul de presă remis de responsabilii cu patrimoniul şi cultura din judeţul Alba: „Certificatul de descărcare de sarcină arheologică a fost emis pe baza hotărârii Comisiei Naţionale de Arheologie din data de 12.07.2011 ... // Acesta este primul pas necesar în procesul de a asigura salvarea, conservarea şi valorificarea moştenirii arheologice şi arhitectonice de la Roşia Montană. Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, a iniţiat un plan de acţiune care să asigure conservarea celor mai importante situri arheologice şi monumente arhitectonice.”

Cu riscul de a vă irita, repet: în opinia acestor 'specialişti', primul pas necesar în salvarea moştenirii arheologice este descărcarea de sarcină arheologică.

Pentru cei care doresc să ştie (mai mult decât la nivelul normal-intuitiv, despre care eu cred, oricum, că e suficient) ce înseamnă „monument de clasa A”, precizez: e vorba despre o categorie de bunuri şi situri considerate de importanţă naţională şi internaţională, cele mai bine protejate, conform legislaţiei româneşti. Să ne mirăm, atunci, că decizia luată pe neaşteptate de pomenita Comisie Naţională nu e una de retrogradare (la o altă clasă decât A), ci de negare totală, fără nuanţă, a valorii unui sit până ieri considerat de maximă importanţă? Nu chiar – fiindcă orice statut de monument ar fi protejat muntele de exploatare. Or, muntele va fi transformat în mină de suprafaţă, adică măcinat şi tratat cu cianură.

În schimb, RMGC promite ca, după distrugerea minelor romane şi a galeriilor-monument provenite din perioade mai apropiate, să sape, în altă parte, galerii care să arate ‚ca şi’ cele originale, în care să expună diverse artefacte, spre deliciul viitorilor turişti şi cercetători. Şi, ca un făcut, tocmai în perioada în care principalii decidenţi se pregăteau să-şi schimbe poziţia (Kelemen Hunor a pozat o vreme în campion al intenţiei de includere a sitului în patrimoniul UNESCO), toate principalele televiziuni, şi o mare parte a presei scrise au fost inundate cu o campanie prin care compania minieră canadiană promite 50 de milioane de dolari pentru valorificarea patrimoniului istoric şi cultural al Roşiei.

Presupun că, la fel ca şi mine, toţi cei care luptă de o bună bucată de vreme pentru salvarea Roşiei prin potenţialul ei patrimonial, turistic etc. sunt, deocamdată, perplecşi. Enormitatea ‚surprizei’ pe care (trebuie să recunoaştem calităţile, oricât de imorale, ale adversarului!) ne-au făcut-o RMGC şi ministrul transformat brusc într-un fel de purtător de cuvânt al companiei e sporită de faptul că o descărcare de sarcină arheologică precedentă a fost anulată „definitiv şi irevocabil” în justiţie. Tot astfel, justiţia anulează, rând pe rând, toate PUZ-urile obţinute de RMGC, dar compania se mărgineşte la a ‚produce’ altele.

Cu alte cuvinte, pentru a caracteriza situaţia 'generală' actualp: avem, pe de o parte, un grup tot mai reprezentativ de ‚societate civilă’ care se opune transformării zonei într-o dezvoltare monoindustrială axată pe tehnologia cu cianură (vezi, spre exemplu, http://www.facebook.com/rosia.montana.in.unesco); pe de altă parte, un grup şi el tot mai mare de specialişti, jurnalişti, ‚intelectuali’, ‚simpli cetăţeni’ – până mai ieri localnici, azi strămutaţi în afara Roşiei după ce şi-au vândut proprietăţile de acolo – şi ONG-uri, hrăniţi/ hrănite cu sume exorbitante de către compania canadiană (cei care se îndoiesc de realitatea acestei răutăcioase afirmaţii a mea sunt rugaţi să observe sau să-şi amintească lucruri cum ar fi: plimbarea principalilor lideri de opinie din trusturile media într-o excursie de lux la antipozi, pe banii RMGC; faptul că toate întâlnirile grupurilor de susţinere a exploatării se fac în locaţii şi cu o organizare extrem de costisitoare; faptul că presa audiovizuală şi scrisă din aceste zile e pur şi simplu înecată de campania publicitară a canadienilor, etc.).

Revenind, ca să nu vă mai plictisesc: de data aceasta nu mai am idei, nu mai am cuvinte şi retorici, am doar un apel direct şi, vă rog să mă credeţi, totodată amical (în raport cu voi) şi responsabil (în raport cu ceea ce cred, în raport cu un întreg efort de auto-informare cât mai largă şi corectă, în raport cu soluţiile posibile în problema Roşiei):

Vă invit nu doar pe cei care aveţi deja o poziţie în raport cu problema, cât, mai ales, pe cei care până acum nu v-aţi format o părere, să vă interesaţi rapid despre ce este vorba... şi, da, vă chem, în nume propriu, să vă alăturaţi manifestărilor de protest organizate zilele acestea la Bucureşti şi Cluj (în oraşul nostru: miercuri 20 iulie, orele 13-15, în Piaţa Unirii), ca şi oricăror alte forme de exprimare a poziţiei celor... nu ştiu cum să le spun, probabil că lucrul cel mai simplu ar fi: fără forţă financiară, corporatistă şi fără relaţii politice – a celor care mai speră că nu vom avea, peste câţiva ani, în locul unei zone superbe şi al unui munte cu vestigii arheologice importante, un lac imens de cianură, susţinut deasupra Abrudului de un baraj din pământ.
Pentru a afla despre aceste manifestări, vă rog să mergeţi aici.