Despre mântuire şi neam(uri)

Nu ştiu azi cum mai e, dar pe vremuri exista o expresie... atunci când cheltuiai necontrolat, sau chiar pierdeai nişte bani, şi erai întrebat ce-ai făcut cu ei, puteai răspunde:

- I-am mântuit!

Sunt, vă rog să mă credeţi, într-o fază a vieţii mele mai-ortodox(ist)ă-ca-oricând. Prietenii foarte apropiaţi ştiu de ce.  Dar asta nu mă poate face de acord cu proiectul (şi, se pare, decizia fermă a autorităţilor local-bucureştene şi central-guvernamentale) de a construi Catedrala Mântuirii Neamului pe un teren foarte scump, donat de către stat, şi cu fonduri (inclusiv) publice. Am mai insistat pe Facebook asupra preţului [teren + edificare = 800.000.000 euro - sau, în termenii cu care suntem - încă - obişnuiţi, 2.500 de miliarde de lei vechi]. Dar nu suma este lucrul care mă supără cel mai rău, ci conceptul însuşi.

Pentru că, spre a repeta o idee excelent pusă-în-pagină de către cel pe care îl voi cita pe larg ceva mai jos, a lui Alexandru Paleologu - mântuirea este o problemă personală. Cu alte cuvinte, se mântuie indivizii, nu neamurile. Însăşi denumirea aleasă pentru această instituţie mi se pare pur şi simplu inacceptabilă - crimă de orgoliu naţional, şi acesta (orgoliul) provenit, am impresia, din prea-multele-frustrări-de-a-fi-român ale mai-fiecăruia dintre noi.

Oricum, ‚intervenţia’ mea de azi, în realitate, nu-mi aparţine. Ea va consta, în principal, din două link-uri şi o lungă porţiune copiată dintr-o carte mie foarte dragă.

Link-ul numărul 1 e către un reportaj făcut de Deutshe Welle. Sunt, după părerea mea, în acest mic filmuleţ, şi unele exagerări  (de exemplu, nu cred că în România se închid 3 şcoli pe zi - sau, în orice caz, asta nu se întâmplă de tot-atâta-timp ca şi construirea de biserici; dacă ar fi fost aşa, n-ar mai exista, de bună vreme, nici o unitate de învăţământ în ţară...); dar, în linii mari, realitatea la care se referă autorii e dureroasă.

Link-ul numărul 2 e o foarte ‚proaspătă’ scrisoare deschisă a lui Remus Cernea, în numele unui ONG. Şi v-aş ruga, dacă urmaţi această trimitere, să insistaţi asupra aspectelor legale pomenite în document. Sunt, personal, cu totul de acord că nu avem dreptul (ca Stat) să facem discriminare între culte, nici între persoanele religioase şi cele ‚liber-cugetătoare’ (un termen care, cu scuzele de rigoare, mă face mereu să zâmbesc; dar asta e o problemă de-a mea, nu trebuie băgată în seamă). Şi, tot personal, mă simţeam deja pregătit să cer guvernanţilor socoteală pentru acei câţiva bani pe care îi vor lua de la mine, personal,  pentru construcţia pomenitei uriaşe biserici. Spre marea mea bucurie, ONG-ul de care am pomenit e pe cale să declanşeze, în acelaşi sens, o acţiune în justiţie.

În fine, fără alte comentarii, vă invit să savuraţi bunul-simţ şi inteligenţa strălucitoare a(le) lui Alexandru Paleologu (fragmentul e din Moştenirea creştină a Europei):

„Aici e o chestiune şi de viziune spaţială, care ne este probabil specifică. Ştefan cel Mare, atât de invocat de tradiţionalişti, naţionalişti şi ortodoxişti, a construit vreo patruzeci-şi-ceva de biserici şi mănăstiri, toate superbe, toate nişte creaţii de artă nedepăşibilă ca frumuseţe şi ca instalare în spaţiu, dar n-a făcut o catedrală. Putea să facă. Din 47 de mănăstiri, din cât l-au costat astea, putea să facă o catedrală, la Suceava sau altundeva. Dar n-a făcut-o. Pentru că în gândirea noastră spaţială nu există ideea de catedrală. Şi, dacă vrem să o impunem, iese un kitsch mortal. Adică, de ce să aibă occidentalii catedrale, să aibă şi ruşii catedrale şi numai noi să nu avem? Să avem şi noi faliţii noştri! Şi chiar faliţi vom fi, dacă vom avea acest lucru, pentru că va fi al treilea monument care va închide curba catastrofei noastre nu numai estetice, dar şi morale. Avem deja Casa Scânteii, avem Casa Poporului, ne mai lipsea Catedrala Neamului. Când ne lipsesc şoselele şi căile ferate, când bisericile şi monumentele noastre de artă, istorice,  dar mai cu seamă de evlavie şi de tradiţie creştină, sunt lăsate în paragină sau în grija unor autorităţi locale, ecleziastice sau laice, total incompetente, total lipsite de educaţie estetică, amatori congenitali de kitsch-uri... Şi la fel sunt şi clericii (care au, desigur, dacă sunt clerici buni, o bună cultură teologică şi mistică, deci au o ştiinţă şi un clasicism al ştiinţei lor, şi o subtilitate şi un anumit exerciţiu al gândirii, care este obligatoriu, în principiu, la un teolog, dar n-au educaţie estetică). Unii dintre ei, fiindcă sunt băieţi de origine modestă, provin dintr-o lume - nu sunt vinovaţi pentru asta - în care nimeni nu s-a gândit să le dea o formaţie estetică. Aceşti oameni sunt iubitori de kitsch în mod congenital /.../ vă închipuiţi ce poate să fie dacă se satisface ideea de a fi faliţi în mod total şi absolut noi, românii, cu o Catedrală a Neamului. Cred că lucrul acesta ar trebui împiedicat prin toate mijloacele. /.../ Suntem definitiv circumscrişi într-o zodie a refuzului oricărei inteligenţe critice, al oricărei onestităţi de gândire şi al oricărei onestităţi de formulare a gândirii. Ortodoxia noastră va apărea ca un creştinism îndoielnic, ca o impostură. Se va vădi mai mult ‚ortodoxistă’ decât ortodoxă.”