Nu știu alții cum sunt, dar mie unuia, când văd, în programul câte unui coleg candidat la rectorat - ba chiar uneori la cea o simplă funcție de senator! - dezideratul propulsării UBB între cele mai 'tari' cinci sute de Universități din lume, mi se zgribulește (cel puțin astăzi; nu știu cum va fi peste câțiva ani, sper că altfel) inima de jenă. Îmi răsună în urechi o înregistrare recentă cu un Rector răstindu-se, ca un administrator de Piață Agroalimentară, la colegii lui senatori. Și mă bucur sincer de lipsa noastră de mare faimă internațională. Îmi e de-ajuns să știu că într-una din universitățile de top ale României asemenea comportamente sunt nu doar tolerate, ci și încurajate (priviți rezultatele votului privitor la anul sabatic al... pensionarilor și vă veți convinge), pentru a mă simți, cum să spun? gâdâlat de degetele subțiri, reci, penetrante ale depresiei.
But, hey, that's me. Nu e deloc nevoie să simțiți/ gândiți la fel.
Cum, însă, mă aflu "în campanie" e, poate, bine să aflați, pe șleau, cu cine aveți de-a face. Nu îmi fixez câtuși de puțin, pentru această legislatură, mari obiective privitoare la statutul și menirea UBB-lui în lume (în lumea concretă, pe mapamond; în ce privește relația de esență a universității și a universitarismului cu lumea postmodernă privită ca atmosferă sau... idee, firește că am o opinie și o voi exprima). Decât competitori ridicol de vocali în oraș (în UE sau overall), mai bine-n satul nostru, România, fruntași. Și nu la numărul de studenți, nu în ce privește cantitatea de centre, centrulețe și centrișoare de cercetare, nu numărând doctoratele honoris causa ale conducerii. Ci pur și simplu 'cucerind' pentru cât mai multe facultăți, pentru toate, dacă se poate, statutul de 'cea mai bună' pe domeniul ei de cercetare, și asigurându-ne apoi, lucru în opinia mea și mai important, că această excelență poate fi transmisă, în dimensiunea didactică, unor absolvenți nu neapărat mulți, dar foarte bine pregătiți.
De aceea, dragi colegi, voi spune, parafrazând un celebru discurs:
Am un vis. Modest, cuminte, realizabil. Al unui UBB care să-și fi făcut, peste patru ani, curățenie și ordine în casă. În care să existe mai puțină opacitate (a celor care iau decizii) și mai multă transparență (ulterior deciziilor, privind modul cum au fost ele luate și, mai ales, consecințele scontate). În care nimeni, nici un 'șef', să nu se gândească măcar a șterge cu vreun subordonat pe jos. Și nu trebuie să înțelegeți, de aici, că îmi doresc o universitate în care leul, lupul, iepurașul și popândăul să dea mână cu mână și să facă o mare horă a aplatizării/ egalizării decizional-manageriante. Însă re(con)stituirea respectului, fie el și doar formal, între toți membrii instituției e un prim pas absolut necesar.
Am un vis. Al unui UBB strălucitor nu fiindcă și-a 'tras' un lustru superficial și strigă pe toate canalele publice: priviți-mă!, ci fiindcă și-a primenit și restaurat spiritul - liber, inteligent, creativ - prin și în fiecare membru al comunității academice. Al unui UBB în care să mă simt bine; și nu, ferească Dumnezeu, fiindcă sunt lăsat să trag chiulul pe banii statului (cum tinde să susțină orice funcționar care ne judecă doar numărându-ne orele fizice din norme), fiindcă m-am ascuns în colțișorul meu de universitate și mi-am așternut un loc cald, nederanjat. Nu, dimpotrivă: fiindcă sunt provocat, stimulat, prins în discuții cu toți colegii cu care am un interes științific comun, angajat într-o relație spiritual-productivă cu studenții mei, ajutat și nu blocat de aparatul administrativ-birocratic.
Am un vis. Al unei Universități cu transparență și o tărie apropiate de ale diamantului, dar fără nimic din încremenirea acestuia. Al unei Universități capabilă să se recunoască pe sine cu încântare și chiar cu mândrie, ca un bolnav dezmeticindu-se după o lungă (și aproape inconștientă) convalescență. Al unei Universități respirabile și luminoase, care să ne permită să-i inhalăm energia și să o întoarcem înmulțită cu propriul nostru, al fiecăruia, spirit.
---------------------------------
Bun, vor spune cei mai cu-picioarele-pe-pământ, aceasta, tot ce am scris (iar domniile-voastre ați citit) mai sus, e retorică. Prin ce mijloace concrete cred eu că am putea declanșa măcar o parte din aceste transformări?
Întâiul meu răspuns la o astfel de (foarte plauzibilă și, într-un anumit sens, pe deplin îndreptățită) întâmpinare, este: e retorică în rândurile de mai sus, dar nu e doar atât, e și viziune. E un gând bun cu care poți pune seara capul pe pernă, și ați fi mirați aflând cât de mult poate conta asta.
Iar cel de-al doilea răspuns, ar fi să încep o listă de principii sau chiar proceduri prin implementarea cărora UBB să înceapă a merge înspre locul și modul-de-a-fi pe care ni le dorim. Și aici, am un avantaj extraordinar: nu trebuie să vă ofer o listă completă, dimpotrivă. Știu că de peste tot din această universitate vor vorbi oameni bine pregătiți profesional, perfect capabili să întrevadă actualitatea, dar și viitorul (portanța) propriei activități de cercetare și didactice, oameni care vor putea completa/ modifica această enumerare.
----------------------------------------
Aș insista, în primul rând, asupra elaborării & adoptării de către Senat a unui document (nu mă refer neapărat la o rescriere a Cartei, deși nici aceasta nu mi s-ar părea deplasată) care să așeze la temelia tuturor acțiunilor/ atitudinilor UBB libertatea academică a membrilor corpului didactic și de cercetare. (Re)consacrarea acestei valori fundamentale ca drept-și-obligație primară a fiecăruia dintre noi ar trebui dublată de un principiu al responsabilității manageriale, unul care să facă din funcțiile de conducere nu o sursă de putere și, eventual, notorietate - ci, dimpotrivă, un loc de manifestare a =lucrării= în folosul comunității academice. Există, în opinia mea, premise excelente oferite, pentru aceasta, de actuala Lege a învățământului - în primul și primul rând, tocmai acest nou sistem de alegeri în care transmisia altă-dată greoaie, în trepte, piramidală a voinței acestei comunități a fost înlocuită cu un vot direct pentru poziția Rectorului.
Un alt principiu asupra căruia aș vrea să insist aici (înainte de a încheia, fiindcă instinctul meu de =retor= îmi spune că textul acesta începe să devină prea lung) e cel al depolitizării, cel puțin formale, a funcțiilor de conducere executivă de prim rang - rector, pro-rectori, decani. Și spun 'formale', fiindcă ar fi aberant să cerem unei persoane implicate în politică, eventual chiar într-un partid, să își reprime propria ideologie și/ sau participare cetățenească la viața comunității. Însă nu e deloc dificil să stabilim o serie, mai strictă sau mai laxă, de incompatibilități între conducerea academică și apartenența la un partid sau, cel puțin, conducerea acestuia. Și tot astfel, îndeplinirea unor funcții la nivel regional sau statal ar trebui să se facă doar cu renunțarea oficială la statutul din Universitate și, după caz, organizarea de noi alegeri sau numirea unui nou conducător.
Mai multe, însă, despre aceste posibile măsuri concrete, într-o postare viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu