rosia montana

rosia montana

vineri, 23 martie 2012

Stop fracking Romania - (un fel de) mesaj către guvernanţi

Nu credeam să ajung a gândi vreodată lucruri ca acestea. Cu atât mai puţin credeam că o să le şi scriu, şi public (ce-i drept, pe un blog, iată, personal, deci eminamente, asumat subiectiv).


I-am dispreţuit dintotdeauna pe acei 'români verzi' care vorbeau despre naţiunea noastră ca despre o stea între stele, un gardian al Europei, un popor cinstit şi ferm, pâinea lui Dumnezeu, împotriva căruia există nu doar o invidie (firească, după toate calităţile pe care le-am pomenit), ci chiar o conspiraţie universală.
Orbit de stupiditatea discursului naţionalist, am fost dintotdeauna neatent la realităţile (desigur, mult mai puţin 'exclusiviste' în ce priveşte spolierea şi/ sau distrugerea României, şi numai a ei) legate de, să zicem, vânzarea constantă, pe bucăţi, de resurse - fie ele naturale, intelectuale sau chiar... 'de carne vie' şi forţă de muncă, ale ţării către locuri şi puteri străine. Vedeam, ce-i drept, în capitalismul emergent tehnici stupefiante de falimentare nu doar a coloşilor industriali vădit nerentabili - culmea, tocmai aceştia au fost protejaţi la nesfârşit de stat! - ci a unor intreprinderi şi afaceri care ar fi trebuit, în opinia mea, să reziste cu oarecare succes şi în noile condiţii. Nu mă pricep la economie, îmi spuneam, însă, mărginindu-mă să fiu 'intelectual filolog', sau lingvist, sau ce-ţi mai fi vrând dumneavoastră. Trebuie să existe raţiuni interne, invizibile pentru mine, non-economist şi non-afaceristul, pentru care toate lucrurile acestea se prăbuşesc şi se vând apoi 'pe bani mărunţi'.
Şi totuşi, nu scriu acum acest text, nu mă 'înfăţişez' acum în faţa concetăţenilor ca să-mi fac mea culpa. Sunt îndeajuns de cinic şi autoprotectiv ca să-mi spun că nu era datoria mea să veghez la bunurile economice ale ţării. Sunt îndeajuns de fatalist ca să pun prostia şi nepriceperea, mai degrabă decât reaua-voinţă, la originea multora dintre micile catastrofe prin care au trecut România şi românii. În fine, sunt îndeajuns de ne-patriot pentru ca, până şi azi, când văd tinerii absolvenţi de prin toate facultăţile noastre plecând din ţară, să spun, în cazul fiecăruia dintre cei (totuşi, puţini!) care şi-au găsit locul meritat (iar nu unul în raport cu care solicitantul e overqualified, dar mai bine plătit ca aici): good for her or him! Nu cred nici acum în gândirea care spune: ar trebui să-i punem să plătească 'la greu' pentru şcoala bună pe care le-am dat-o pentru ca acum să contribuie la dezvoltarea altor societăţi... fiindcă, să fim serioşi, greşeala nu e să oferi prea multă şi bună şcoală, ci să nu îţi acorzi - ţie şi lor - o şansă corectă absorbind absolvenţii pe piaţa internă a muncii.
În fine, ca să clarific şi mai bine lucrurile: nu pot iubi România ca pe o entitate globală, statal-instituţională, politică etc. - această Românie e pentru mine 'obiect' de respect al legilor, dezbatere privind decizia, contribuţie personală atât cât mă pricep, dar nu de iubire. Iubirea, dacă acest cuvânt e cât-de-cât potrivit (mie mi se pare, în condiţiile date, un pic indecent), e pentru prieteni, pentru oamenii 'faini', indiferent dacă sunt români sau nu, pentru locuri, pentru limba pe care o vorbesc şi o înţeleg mai bine decât pe oricare alta, pentru un tip de umor şi o viziune asupra realităţii pe care taaare mult aş fi regretat dacă le pierdeam, deşi, fireşte, n-aş fi avut cum şti c-am făcut-o.
Nu sunt, deci, patriot în sensul obişnuit al cuvântului, n-am organ pentru asta.
Despre ce scriu, atunci, acum?
Trăiesc impresia năucitoare, despre care chiar mi-aş dori să fie doar impresia unui nepriceput, că de câtăva vreme se petrece... sau, de câtăva vreme a devenit vizibilă, ceea ce e cam totuna, o 'vânzare a României' de altă natură decât cele tradiţionale, la care am asistat de-a lungul întregilor noastre vieţi.
Când mi-a fost 'luat' aurul din filoane sau petrolul din pungile de mult-sub-picioare, lucrul acesta n-a dus la distrugerea mediului şi - o să spuneţi că am luat-o razna, dar acest al doilea punct e mult mai important pentru mine - la falsificarea conştiinţei publice.
Odată, însă, cu concesionarea încă înainte de a fi fost obţinute, prin procesul împotriva Ucrainei, a resurselor din platforma continentală a Mării Negre; odată cu Roşia Montană; odată cu, iată, gazele de şist exploatabile 'doar' prin fracţionare hidraulică, îmi pare a asista la un tip de corupţie şi de vânzare-de-ţară mai sălbatic decât oricând până acum. În ultimele luni, am impresia că asistăm la o guvernare în deplină, vizibilă, ne-controlată-nici-măcar-aşa-de-ochii-lumii isterie, care a scos România (sau, fiindcă am recunoscut mai sus că mă cam doare-n cot de statul România, interesele românilor şi viitorul vieţilor lor reale) la un fel de lichidare-de-stoc. Până mai ieri, eram, eventual, o prostituată dusă regulat la doctor şi care-şi oferea serviciile în dosul unor perdele bine trase - aveam, cum s-ar spune, un pic de clasă. Azi ne plimbăm pe centură făcând baloane din gumă de mestecat din cea mai ieftină, şi ciorapii ni-s rupţi pe ici, colea. Şi nu fiindcă n-avem bani de ciorapi, ci fiindcă aşa a hotărât peştele.
Ştiţi care e, în opinia mea, diferenţa? Iată: copiii noştri nu s-ar fi îmbolnăvit, datorită activităţilor un-pic-necurate (ţin să menţionez că nu sunt, moral vorbind, împotriva prostituţiei, consider că legalizarea ei, efectiv la un loc cu toate celelalte meserii, ar fi absolut ok) pe care le prestam, ca ţară, până mai ieri. Dar când vrei să aduci 200.000 de tone de cianură de sodiu, pe drumurile Ardealului, până la Roşia Montană, sau vrei să deschizi în ţ-sprezece locuri exploatări de gaze printr-o tehnică foarte periculoasă pentru sol, pentru apa freatică, pentru oamenii din zonă în general... simpla spoliere a 'resurselor naturale' devine căutare non-naturală, mai mult, căutare de-naturantă de resurse, fireşte neregenerabile.


Un singur lucru mă bucură, mă bucură enorm, 'din adânc': că lumea, în faţa acestui neo-colonialism atât de flagrant, a început să vadă şi să se mişte. Că lumea, mai ales, înţelege că nu colonizatorul e de vină, astăzi, în secolul Internetului, ci prostul, inactivul, umilul de colonizat.
La Bârlad, au fost zilele astea 10.000 de oameni în stradă, cerând plecarea celor de la Chevron. Mâine, să nu vă îndoiţi, vor fi mai mulţi. Vine primăvara, şi nu doar calendaristic.


--------------
Preşedintele Băsescu s-a transformat, de ceva vreme, din jucător în vânzător. E, probabil, un lucru firesc, nu trebuie să-l acuzăm prea mult - fraier e cel care crede că o alianţă cu UE şi, mai ales, cu NATO şi americanii vine pe gratis. Omul va fi făcut, pentru binele viitor al poporului, promisiuni fără de care n-am fi aici; dar sunt promisiunile lui şi ale celorlalţi politicieni, nu ale noastre.
Premierul Boc a rezistat cât a rezistat, spre a fi apoi înlocuit cu un fost şef al unui serviciu secret; vă spuneţi, probabil, că e indiferent care din servicii, dar eu susţin că lucrurile nu stau, nici pe departe, aşa. Mihai Răzvan Ungureanu vine dinspre SIE. Ştie, cu alte cuvinte, foarte bine care sunt presiunile internaţionale asupra României, şi a fost pus acolo pentru a 'naviga' în relaţie cu acestea; şeful SRI, susţin eu, ar fi fost mai potrivit ca să le 'susure' la ureche guvernanţilor veştile, vai, atât de necesare! despre cazanul sub presiune care e, zilele astea, societatea civilă românească.
Obişnuiţi, de atâta vreme, să-şi joace propriile jocuri în cercul lor şi strâmt, şi bine închis, politicienii (fiindcă nu cred deloc că USL ar fi mai de-dorit decât PDL) stau, în continuare, cu urechile ciulite, ca nişte chelneri bine antrenaţi, să prindă din zbor cea mai mică dorinţă a oricărei puteri capabile să-i finanţeze. În subsidiar, ei mai apelează la câte o agenţie de sondare a opiniei publice pentru a se interesa de un alt subiect, ce va deveni în lunile următoare incendiar - intenţia de vot a românilor.
Nimeni nu e dispus, deocamdată, să vadă intenţia de revoltă, dorinţa de schimbare reală, dezgustul care a început să nu mai fie şi apatie al românilor faţă de toţi politicienii.
Cred că trebuie să ne pregătim cu toţii pentru, cum să-i spun? O vară fierbinte.


Un comentariu:

c vilcu spunea...

Cu mare supărare (aproape cu deznădejde), adaug azi un 'amănunt' suplimentar: Cuprumin Abrud, deţinătoarea unui zăcământ evaluat la cel puţin 5 miliarde de euro valoare, a fost vândut ieri la licitaţie de către statul român. Suma obţinută: 200,8 milioane Euro. Adică de vreo 25 de ori mai puţin. Fireşte, guvernanţii (şi mai ales preşedintele) vor spune: era de făcut o investiţie pe care noi ca stat nu ne-o permiteam şi/ sau se vor crea n locuri de muncă. Probabil, în cel mai bun caz, de ordinul sutelor.