Mea culpa ! [Doctor Verheugen and Mister Ponta]

Nimic mai bun, ca să 'inspire' un text, decât vinovăţia. Nimic mai eficient, ca declanşator al unei dezbateri, ca neclaritatea morală. Pe acestea, amândouă, le trăiesc eu din plin, în această dimineaţă... dar, fireşte, n-aş fi făcut publice rândurile care urmează dacă ele n-ar fi fost, în primul rând, despre dumneavoastră - pe de o parte, toţi cei legaţi sub o formă sau alta de UBB ca instituţie, pe de altă parte simpatizanţii sau, dimpotrivă, criticii Tinerilor Mânioşi.

Scriu lucrurile acestea pe 20 februarie; e ora 10. Peste exact o oră, va începe ceremonia de conferire a titlului Doctor Honoris Causa lui Günter Verheugen. Cu această ocazie, câţiva dintre prietenii mei au decis să protesteze (la modul cel mai decent posibil, prin simplu afişaj vizual) împotriva acestui gest al Universităţii "Babeş-Bolyai", iar eu, la rându-mi, am hotărât să nu particip la această acţiune. Sunt, cum spuneam, în mult prea mare neclaritate moral-personală ca să pot acţiona într-un sens sau altul, şi asta mă face, asumat, vinovat faţă de ambele 'părţi'. Şi nu pentru că vreuna dintre ele s-ar manifesta... extremist, ci, din nou, pentru că între ele n-a existat şi s-ar putea să nu existe vreodată comunicare sau dezbatere.

Pentru că... şi voi face aici o afirmaţie aparent deplasată, încercând, însă, pe mai departe să o motivez: pentru că nu mai există deschiderea/ spaţiul de dialog pe care doar am început să le constituim făcând, spre exemplu, site-ul democratieubb.ro, şi pe care le-am abandonat cu toţii de îndată după ce scopul nostru 'de moment' (îndepărtarea 'familiei Marga' în sensul larg, dacă nu chiar mafiot, al cuvântului, de la conducerea UBB) a fost atins.

Textul acesta al meu vrea, în primul rând, să mai sune o dată alarma: motivele de dezbatere NU au dispărut în 'noul' UBB - mai ales în măsura în care nu prea ştim, n-am discutat deloc dacă el e realmente nou, sau doar o Mărie cu altă pălărie. Problema, sau problemele (fiindcă sunt două, nominalizate sau chiar personalizate în titlu) pe care le pun acum conturează doar un aspect, dintre foarte numeroasele lucruri pe care ar fi trebuit să continuăm, cu atât mai mult, a le discuta după alegerile academice de anul trecut.

-----------------------------------------

Titlul de Doctor Honoris Causa e, cel puţin în teorie, un titlu academic, de oferit unui om de ştiinţă care e, eventual, în acelaşi timp profesor, în sensul didactic al termenului. Când o Universitate acordă acest titlu, motivaţia e întocmită de specialişti ai domeniului respectiv; această motivaţie se prezintă Senatului, care o analizează şi decide privind oportunitatea conferirii respectivei distincţii. Constat (din... verificarea prezenţei) că am participat la şedinţa în care s-a dat ok-ul pentru Verheugen, dar nu îmi amintesc momentul - în consecinţă, îmi descopăr imensa superficialitate, cel puţin în relaţie cu această problemă punctuală. Aş putea spune că Senatul e prea mare şi greoi, iar agenda prea încărcată etc. etc., dar asta nu mă scuză cu nimic, ba dimpotrivă.

A existat o propunere din partea unor colegi, din partea unei facultăţi care girează o 'zonă' ştiinţifică în care eu nu am competenţă. Am acordat un credit pe care, atenţie! îl consider în continuare firesc, spunându-mi că domniile-lor, decidenţii Facultăţii de Studii Europene, ştiu mai bine viaţa... adică nu viaţa, ci opera ştiinţifică a d-lui Verheugen. Nu ştiam despre destul de recentele probleme ale acestuia cu instituţiile europene 'la vârful' cărora, o bună bucată de vreme, a lucrat, nu ştiam despre trecerea personajului (caz flagrant de tip revolving doors) în tabăra lobby-iştilor pe bani grei şi, mai cu seamă, despre interdicţia temporară pe care el a primit-o în a mai colabora cu foştii colegi. Şi chiar mai târziu, când am aflat/ verificat toate aceste fapte, am rămas cu impresia că da, 'europenii' au constatat un comportament non-etic, dar fiind vorba de unul dintre foştii lor şefi, au preferat să-i dea, vorba aceea, a slap on the wrist, sancţiunea minimă ca să nu se facă pe ei înşişi de râs.

Sunt, aşadar, în continuare în dilemă: exagerează prietenii mei activişti, făcând dintr-o problemă, din păcate foarte răspândită, de lobby (şi mai cu seamă de incompatibilitate) prea mare zarvă? Sau, dimpotrivă, au exagerat şi au depăşit limitele academicului (şi aici o mai spun o dată, subliniind: ale ştiinţei, fie ea şi aplicată, şi ale operei ştiinţifice) colegii UBB-işti de la Studii Europene?

Este sau nu este aceasta o imixtiune a politiculu în spaţiul universitar? Instinctul îmi spune că, foarte probabil, da... dar nu intuiţiile mele aproape-viscerale trebuie să conteze aici. Aş vrea să revăd şi să analizez de data aceasta temeinic motivaţia prezentată Senatului în noiembrie anul trecut; dar, fireşte, între timp răul (sau binele? corectul?) s-a produs.

-------------------------------

Celălalt lucru, însă, prezenţa la ceremonie a prim-ministrului Ponta, cu marile lui probleme... doctorale, nu mai constituie în atât de mare măsură o dilemă pentru mine. Dimpotrivă, e simplu ca bună-ziua. Dacă domnul Ponta s-a autoinvitat aşa cum ar fi făcut-o orice cetăţean, dacă va participa cuminţel în sală, fără a lua cuvântul şi, mai ales, fără a fi salutat în vreun fel sau altul de către 'conducerea' şedinţei, toate sunt bune, corecte şi frumoase. Din păcate, însă, mă îndoiesc că aşa va fi. Mediatic vorbind, această ceremonie începe să pară (iar de data asta mă scuz şi faţă de personalităţi pentru care realmente am mult respect... personal, cum ar fi 'rostitorul' laudatio-ului de azi, profesorul Vasile Puşcaş) un fel de festival al socialiştilor europeni, organizat pentru ei, cu un entuziasm cel puţin suspect, de către UBB.

Veţi spune că răul e aici demult, căci nu a trecut atât de multă vreme de când 'clanul' Marga a ţinut ca prin acelaşi mijloc să-şi consolideze relaţia, nu ştiu cât de... academică, cu Angela Merkel. Veţi spune că vânzarea (sau să fiu mai blând? să spun doar 'tranziţia'? parcă sună şi mai rău, a) Universităţii către politic a început de o bună bucată de vreme, sau poate chiar că această mişcare e în logica firească a, cum să-i spun? prăbuşirii morale treptate din România de azi.

Dar eu nu cred că un rău trebuie să continue şi să se agraveze numai fiindcă s-a întâmplat să înceapă. Până şi pentru cancer există tratamente sau măcar paleative. De aceea sunt curios, în sensul cel mai rău (şi rău-prevestitor) curios, vis-a-vis de atitudinea care se va manifesta astăzi, în ceremonia de decernare a titlului DHC, faţă de plagiatorul Ponta. Din punctul meu de vedere personal, ca intelectual şi universitar, e o ruşine pentru UBB, ar fi o ruşine pentru orice Universitate care-şi respectă propriul statut şi standard să-l găzduiască pe Ponta; dar, aşa cum spuneam, nici un cetăţean nu poate fi împiedicat să participe la o astfel de ceremonie.

Sunt, din păcate, aproape convins că din gura Rectorului, sau mă rog, a vreunei oficialităţi se vor auzi în cadrul întrunirii cuvintele: stimate domnule prim-ministru... Un comportament instituţional firesc, vor spune unii, şi trebuie să recunosc că aşa este. În Aula Magna nu va fi prezent cetăţeanul Ponta, ci prim-ministrul României; va fi salutată/ onorată funcţia, nu persoana. Corect. Ar trebui ca Victor Ponta să nu profite de funcţia sa temporară pentru a păşi într-un spaţiu de unde, în mod normal, ar trebui scos afară pe uşa din dos. Dar să te aştepţi la moralitate din partea acestui om, membru al, văd, tot mai numeroasei 'familii spirituale' din care fac parte un Adrian Severin şi, poate, un Günther Verheugen... e o mare naivitate.

Şi, la urma-urmelor, nu e câtuşi de puţin problema lor. Ci noi suntem cei care am uitat, iarăşi, să discutăm, să dezbatem, să ne semnalăm unii altora neclarităţile sau neajunsurile care apar, cei care am închis uşa, de-abia întredeschisă, a... democraţiei universitare. Sau, mă rog, nu e frumos să folosesc acest 'noi' care vă include, dragi colegi, cu forţa.

E problema celor care se simt 'cu musca pe căciulă'. Şi nu ştiu despre alţii, dar eu unul am acolo un bâzgoi cât pumnul.