rosia montana

rosia montana

joi, 6 iunie 2013

Importanţa "Tribunei" - sau despre puterea intelectualilor

Somnul acţiunii raţiunii naşte acţiunea monstruoasă. Într-o lume şi, mai ales, o ţară dominată de real politics, Mircea Arman e pe cale să câştige partida. Nu o etapă, nu o repriză, ci partida - în măsura în care meciul lui personal e să distrugă nişte cariere şi, nu în ultimă instanţă, nişte oameni. Iar noi, 'intelectualii' Clujului, ne oripilăm... pe Facebook, pe bloguri (cum o fac şi eu acum) sau, în cel mai puternic caz, semnând petiţii.
Iată care e, după părerea mea, greşeala noastră:
Mizăm, în continuare, pe existenţa/ rămânerea unei brume, măcar, de bun-simţ, logică simplă, moralitate în lumea (de o bună bucată de vreme autonomizată faţă de agenda publică) a politicienilor români. Sau chiar şi aceia dintre noi care nu îşi mai fac acest tip de iluzii, aceia care au înţeles adevărul profund al sloganului toate partidele, aceeaşi mizerie (despre care vi se spune, ca să vă sperie, că e o idee anarhistă... vă asigur că, în cazul meu cel puţin, nu e, nu are nimic ideologic, e o constatare de facto despre realitatea actuală, strict românească), se mai scaldă uneori în iluzia că există, undeva mai jos decât lumea murdară în care se iau 'marile decizii', o lume încă neinfestată a intelectualilor şi a culturii.
Or, prieteni, nu mai e de o bună bucată de vreme aşa. Locurile din Parlament, guvern şi toate agenţiile sale, sinecurele autorităţilor locale de toate tipurile au fost ocupate de-demult. Pentru întreaga clientelă e nevoie de mult mai mult. Ca o consecinţă, politica s-a întins, ca un cancer, de sus în jos, în toate instituţiile. "Tribuna" nu e o excepţie (altfel decât prin acţiunile spectaculoase, de bolnav psihic, ale politrucului Arman). Ea, sunt curios cam cât timp vă va mai lua să înţelegeţi, este regula.
Când am participat la primul protest legat de "Tribuna", am fost, mai înainte de orice, mirat de faptul că el nu se desfăşura în stradă, ca să-l vadă clujenii, ci înăuntru; am auzit, mai apoi, voci comentând destul de supărate şi solicitând să nu folosim micile bannere ironice la adresa noului manager - fiindcă, nu-i aşa, suntem intelectuali, nu activişti/ provocatori. Le-am spus câtorva oameni că, fără îndoială, va fi chemată poliţia, şi va veni... şi m-am trezit în postura idioată de a le explica, apoi, unora, ce şi de ce făceau poliţiştii, fiindcă, da, sunt obişnuit cu ei şi cu legitimarea 'abuzului' lor. Totul, într-o 'manifestaţie' în surdină, reglată după gustul unor persoane care, orice ar fi, îşi păstrează decenţa şi ştaiful de oameni de cultură.
Am plecat, totuşi, cu toţii convinşi că lucrul pe care l-am făcut acolo are şanse clare să stopeze demenţa lui Arman, şi mai cu seamă susţinerea politică din spatele făptuitorului. Mare, impardonabilă greşeală: până şi eu, istericul şi activistul de mine, molipsit de comuniunea intelectuală (aici vă rog să înţelegeţi că nu e nici o ironie) a acestei acţiuni, am crezut că raţiunea o să primeze.
Dar bivolul Arman, obtuzul Arman, insensibil ca o adevărată forţă a naturii, s-a mişcat pe mai departe şi şi-a făcut damblaua. Aceasta este puterea politicii. Există o lume a decidenţilor... care de ani buni de zile se luptă ei cu ei şi numai între ei, şi o lume a slugilor lor, a argaţilor-vătafi-abuzivi, cum e şi acest 'manager'. E oarecum inutil să-i mai explici nebunului că e nebun; mai degrabă trebuie să-l declari incapacitat şi să le ceri rudelor şi prietenilor să-l ia acasă, unde nu poate face rău nimănui, sau să-l trimită la ospiciu. (An) Arman is (an) Arman is (an) Arman.


Miza noastră trebuia să fie de la început Consiliul Judeţean. Primul om cu care ar fi trebuit să dăm de pământ (desigur, non-violent, cetăţeneşte, la modul spiritual) este Horia Uioreanu, cel care astăzi are tupeul incredibil de a afirma că nu are pârghiile necesare pentru a opri catastrofa practică în desfăşurare.
Pentru că, să nu vă faceţi iluzii, este o catastrofă şi este reală. Problema ei e că e mică, mică în raport cu Clujul şi cu România - 'decât' (încerc să învăţ limba viitorului) vreo cinci oameni au fost nedreptăţiţi, stressaţi, umiliţi, iar acum trei dintre ei (aleşi probabil pe sistemul an-tan-tiki-tan, cum numai un adevărat nebun poate face) sunt, profesional şi probabil sub raportul echilibrului emoţional, lichidaţi. Iar noi le trimitem încurajări pe Facebook, noi ne scriem unii altora aşa nu se mai poate! ca să putem, pe urmă, să dormim liniştiţi încă o noapte, mândri de simţul nostru civic.
Cum este posibil, cum s-a putut întâmpla aşa ceva? ne întrebăm dându-ne cu capul, imaginar, de pereţi şi ei imaginari - sau, mă rog, făcuţi din simple cuvinte. Răspunsul meu de (un statut pe care mi-l doresc tot mai mult) non-intelectual, non-universitar, non-persoană cu ştaif îl ştiţi deja:
S-a întâmplat pentru că noi l-am lăsat să se întâmple.
Iar acum discutăm să facem chetă să le plătim celor trei avocaţii. E un pic ridicol. Nu spun că nu trebuie făcut şi lucrul ăsta. Dar reacţia noastră ar trebui să fie cu totul alta decât stupoarea extinsă prin camere de nişă ale Internetului.
Vă rog să credeţi - în sensul cel mai 'căzut', ne-teologic al cuvântului - absurdul. S-a întâmplat, e deja aici.
--------------------------------
Scurte sugestii concrete:
Cei trei redactori sunt într-o perioadă de douăzeci de zile de preaviz. Poate ('activistul' din mine nu încetează să spere) că mai e timp să facem dreptatea şi normalitatea să triumfe. Deosebirea între ea şi ce se petrece acum a fost mereu clară ca lumina zilei. Nu Azap, Groza, Manasia trebuie să plece, ci Arman. Pentru ca asta să se întâmple, presiunea publică trebuie să fie asupra Consiliului Judeţean. Şi prin scripte (pentru că doar astea, nu-i aşa, rămân), dar şi prin fapte. O pichetare a CJ ar fi indicată, şi ar fi indicat ca ea să fie făcută nu de, sau nu doar de golani ca mine şi prietenii mei, ci de unii, măcar, dintre cei mai importanţi intelectuali "respectaţi" ai Clujului (ghilimelele, vă rog să mă credeţi, sunt doar fiindcă ştiu cum gândesc - despre intelectuali şi nu numai - politicienii).
În acelaşi timp, un jurist bun ar trebui să examineze rapid acea hotărâre mai veche a CJ pe care Arman spune că nu face decât să o aducă la îndeplinire, reducând numărul de posturi din organigrama "Tribunei". Dacă stăm după politicieni, după gândirea şi argumentele lor, vom descoperi că ei au avut, întotdeauna pârghiile necesare ca să declanşeze toate porcăriile, dar - vai, Doamne! - nu au mijloacele legale să le şi oprească.


Nu în ultimul rând, fac apel la luciditatea şi calmul - mai necesar ca oricând - al celor trei redactori pentru ca, după o zi-două de inevitabil şoc, să ne adune, să ne cheme şi să ne sfătuim împreună ce, când, cum, unde vom face. Şi mai ales, câţi şi cine.
Acest cuvânt de la final e mai important decât toate celelalte. La un moment dat, la discuţiile Occupy UBB, când vorbeam despre posibile noi ieşiri în stradă ale oamenilor, ni s-a pus întrebarea obişnuită a televiziunilor: şi câţi credeţi că aţi fi? Mai ales voi, intelectualii respectaţi şi care se respectă pe sine ca intelectuali, ştiţi că oamenii decisivi nu sunt cifre. În chestiunea Tribunei, forţa numelor voastre ar mai putea fi, în al treisprezecelea ceas, hotărâtoare.

Dar numai dacă înţelegeţi gravitatea faptei... şi acceptaţi să vă angajaţi cu totul altfel decât până acum.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Uioreanu are toate parghiile legale de a-l demite pe Arman. Exista o procedura prealabila de cerere de revocare Nr.9659 din 23.05.2013 semnata de cele 5 persoane persecutate de Arman. Raspunsul favorabil al Consiliului Judetean ar solutiona problema.