rosia montana

rosia montana

marți, 29 iulie 2014

Despre ticăloşi [cazul Roşia Montana]

Ticăloşia, dragi prieteni, nu e un concept general, un fel de stare eterică plutitoare pe deasupra capetelor noastre şi care se manifestă întâmplător uneori, ca un fel de calamitate naturală. Ticăloşia e un ansamblu de acţiuni concrete, săvârşite de oameni cu nume şi prenume, cu trecerea repetată a liniei subţiri dintre imoralitate şi ilegalitate, acţiuni însoţite, adesea, de sfidare mai mult sau mai puţin vădită, faţă de toţi oamenii de bună credinţă/ toate demersurile lor pentru păstrarea/ reinstaurarea normalităţii.
Dacă eu unul, personal, mi-am părăsit, Slavă Domnului, de câţiva ani deja "turnul de fildeş" de intelectual/ universitar pentru a mă implica într-o cauză civică de mare intensitate, a fost fiindcă în cazul Roşiei Montane (căci, din nefericire, despre ea e vorba - din nou - astăzi) toate limitele pe care le cunoşteam au fost în mod repetat încălcate. Nu sunt, credeţi-mă, un naiv şi n-am trăit pe Lună, ştiu că din păcate sunt zeci, sute de aspecte ale vieţii româneşti unde ticăloşii încearcă să se manifeste; în cazul acestui proiect minier, însă, al companiei care încearcă să-l desfăşoare şi al oamenilor cumpăraţi/ deţinuţi de ea, lucrurile au devenit într-atât de flagrante, încât rezultatul a fost, în cele din urmă, o aproape miraculoasă trezire civică a României în întregul ei. Acesta este sensul în care, în toamna 'fierbinte' a anului trecut, am repetat de poate prea multe ori vorbele extrem de inspirate ale lui Vlad Ioachimescu: "nu noi salvăm Roşia Montană, ci Roşia Montană ne salvează pe noi".
Nu doar că ieşirea în stradă a românilor a fost cea mai masivă şi convingătoare din ultimii mai bine de 20 de ani. Nu doar că ea a provocat ruperea vremelnică a unei coaliţii guvernamentale care, în mod normal, ar fi trebuit să deţină zdrobitor puterea politică pentru o lungă (şi, îmi vine azi să zic, catastrofală) vreme. Ci, lucru mult mai important, cred eu, idealismul acestei mişcări (faptul că nu era pentru pensii şi salarii, nici pentru sprijinirea cutărei sau cutărei forţe politice sau a vreunui politician), entuziasmul ei, calitatea (sub raportul educaţiei şi informării) participanţilor la ea au readus în societatea românească germenii unei sănătăţi care, nu mă indoiesc, va face tot mai mult bine odată cu trecerea timpului.
Da, e adevărat, într-o Românie măcinată de corupţia şi incompetenţa decidenţilor, pătrunsă de putregaiul politicii, de sus în jos, până în inima instituţiilor care ar fi trebuit să rămână civile, spoliată de o... ticăloşie endemică, mişcarea Uniţi Salvăm! a generat şi uriaşe (şi tocmai pentru asta false) speranţe. Ştiu că ţara e plină de oameni dezamăgiţi, fiindcă aşteptau ca membrii acestei mişcări să încerce preluarea puterii şi să declanşeze o asanare imediată a societăţii. Oricât de greu v-ar fi însă să auziţi sau să acceptaţi asta, eu (îi) mulţumesc lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat aşa, fiindcă numai fasciştii, comuniştii şi cei asemenea lor cred că deţin Adevărul absolut, în numele căruia pot impune vreo purificare.

O societate civilă ridicată brusc la putere, fără o creştere cât-de-cât organică, nu e deloc... civilă; ea reprezintă un pericol din multe puncte vedere comparabil cu cel exercitat de actuala oligarhie transpartinică. România nu se poate însănătoşi peste noapte, lucrul acesta (trezirea, luarea în mâini a propriului destin) trebuie, din nefericire pentru suferinţa noastră prea îndelungată, să vină în valuri.
Şi, să nu vă îndoiţi nici o clipă, după cel de la începutul lui 2012 şi cel de la finalul anului trecut, un alt val, mult mai puternic decât ne aşteptăm oricare dintre noi, va veni nu peste mult timp. Odată ce ai învăţat, în stradă, lecţia solidarităţii, odată ce ţi-ai găsit vocea (oricât de timidă la început) şi cauza sau mai degrabă cauzele, convingerile, poziţia cetăţenească, e aproape cu neputinţă să te mai bage cineva în cutia controlului. Pentru societatea civilă şi mişcările civice ale României, pentru o bună bucată de vreme de-aici înainte, the only way is up.
...
Între timp, însă, cum era şi de aşteptat, politicienii de la diverse niveluri, profitând de faptul că (îşi imaginează ei) vigilenţa oamenilor a scăzut, îşi continuă maşinaţiunile. Şi cum am început prin a spune că ticăloşia nu e anonimă, ci are agenţi concreţi, pe care îi putem arăta cu degetul, vă voi da, mai jos, o listă scurtă.
1. Primarul Eugen Furdui şi Consiliul Local al comunei Roşia Montana. Aflaţi de ani de zile în slujba RMGC, aceşti oameni au mai încălcat şi cu alte ocazii decizii definitive şi irevocabile ale justiţiei. Pentru că, aşa cum bine ştim, PUG-ul localităţii, cel care stabileşte caracterul monoindustrial al unei mari părţi din ea şi, în consecinţă, blochează complet orice iniţiativă de dezvoltare agroindustrială sau turistică a cetăţenilor, a mai fost anulat în instanţă - doar pentru a fi revotat în mare viteză de către organismul de conducere al comunei. Iar acum câteva zile, acelaşi Consiliu Local, întrunit printr-o procedură specifică situaţiilor de calamitate/ forţă majoră, a prelungit valabilitatea PUG-ului pe cale să expire, pentru ca până în noiembrie - speră consilierii şi primarul - să fie scris şi adoptat un nou plan de urbanism, tot subsumat intereselor companiei miniere.
Problema cu braţul lung al legii, dragi prieteni, e că, poate tocmai datorită lungimii, se mişcă adesea mai încet decât ne-am dori; dar fiţi pe pace, el îi poate ajunge, în cele din urmă, pe corupţi sub orice piatră s-ar fi ascuns. Readoptarea unui document respins definitiv şi irevocabil în instanţă constituie o culpă pentru care, la un moment dat, toţi aceşti oameni vor trebui să răspundă; iar adăugarea de ilegalităţi peste ilegalităţi, oricât de iritantă pentru noi în acest moment, nu poate decât servi, pe termen lung, cauzei Roşia Montana.
Dincolo de răspunderea civilă şi eventual penală, e posibil şi chiar indicat să denunţăm ceea ce se vede cu ochiul liber, ticăloşia morală. Instalaţi la putere cu ajutorul neprecupeţit al Companiei (locuitorilor care şi-au vândut casele şi proprietăţile li s-a păstrat domiciliul în comună, pentru a putea vota în conducerea acesteia conform indicaţiilor angajatorului), aceşti oameni continuă propagarea unei minciuni care face un rău imens locuitorilor din întreaga regiune: că avizarea proiectului merge înainte, că şansele de dezvoltare a regiunii presupun respingerea, prin legislare la nivel local, a oricărei alternative.
Mai pe româneşte: RMGC nu a reuşit să-şi câştige meciul într-un moment în care aservise intereselor proprii intenţiile unui Guvern cu o susţinere politică de aproape 80% în Parlament, după ani de zile în care propaganda mincinoasă a companiei, însoţită de o cenzură aproape totală a acţiunilor organizate de opozanţii proiectului minier, se desfăşurase deşănţat prin intermediul tuturor mijloacelor de informare (sau poate mai corect ar fi spus: manipulare) în masă. Cu toate atu-urile politice şi mediatice de partea ei, compania minieră a înregistrat o înfrângere completă. Şansele RMGC de a mai face acest proiect în România sunt infime - afară de cazul în care, după alegerile prezidenţiale, PSD-ul ar căpăta întreaga putere, caz în care oricum toate aspectele vieţii sociale vor deveni cele specifice unei dictaturi.
Or, roşienilor şi oamenilor din regiune nu li se spune acest adevăr simplu: vremea păcălelilor a trecut, mina NU se va face, comunitatea trebuie să se reorienteze urgent spre alte căi de dezvoltare.
Dimpotrivă, Eugen Furdui şi oamenii lui organizează 'consultări publice' monstruoase, lucrând pe mai departe în interesul exclusiv al Companiei. Dacă aveţi nervi, urmăriţi acest clip - el vă va lămuri despre cum arată, concret, ticăloşia decât toate cuvintele pe care le-aş putea eu scrie.
2. Rozalia Biro, noul Ministru al Culturii. O doamnă semianalfabetă într-ale limbii române (lucru care n-ar fi catastrofal pentru alte ministere... dar pentru acest portofoliu, este), care declara în urmă cu ceva vreme că nu are bipezi în familie, care răspunde întrebării (lansate de România Curată) privind listarea UNESCO a Roşiei Montana, fără nuanţă şi fără explicaţii, cu un singur cuvânt: NU!
Cum bine ştim, localitatea îndeplineşte nu unul (cât ar fi suficient) ci patru din cele cinci criterii posibile pentru înscrierea în lista tentativă - iar această conformitate nu e doar o idee invocată de opozanţii proiectului minier, ci o realitate confirmată oficial de către instituţii afiliate Organizaţiei Patrimoniului Mondial care tocmai cu asta se ocupă. Singurul lucru necesar pentru declanşarea demersurilor e o simplă semnătură a Ministrului Culturii pe nişte documente care există deja. Dar Kelemen Hunor a refuzat să semneze, Daniel Barbu a refuzat şi el, iar Rozalia Biro profesează, încă înainte de a-şi începe efectiv mandatul, crezul companiei miniere. UNESCO nu mai e, în cazul de faţă, cel mai respectat şi credibil organism internaţional în domeniul cultural... ci un inamic al dezvoltării Roşiei Montane, care trebuie ţinut departe de localitate cu orice preţ. Hunor a făcut pierdute documente fundamentale care evidenţiau valoarea excepţională a sitului (documente, din fericire, regăsite câţiva ani mai târziu). Barbu, supranumit în toamna trecută Ministrul Sfârşitului Culturii, a acţionat şi el cu toată puterea în direcţia (acceptării) distrugerii patrimoniului din localitate. Însă cei pomeniţi au aşteptat să intre în pâine pentru a recita apoi propoziţiile învăţate pe de rost de la RMGC.
Rozalia Biro îi întrece, din start, în obrăznicie, tupeu, incompetenţă.
3. O menţiune scurtă, privitoare la un personaj pomenit în treacăt în aşa-zisa dezbatere de ieri, de la Roşia Montana: ministrul Liviu Dragnea - a cărui vizită în "Suedia" (susţinătorii RMGC greşesc ţara, e vorba de Finlanda, dar nu e important) a fost din nou menţionată. Dragnea, vă aduc aminte, ar fi întreprins respectiva călătorie din grijă pentru comunităţile locale -  pentru a se convinge de perfecţiunea tehnicilor de exploatare cu cianuri utilizabile la Roşia Montana.
Despre Dragnea nu cred că trebuie să vă mai vorbesc... vreau doar să-i pomenesc numele ca pe un simbol al guvernării Ponta în întregul ei - şi ca, foarte probabil, prim-ministru al României în cazul în care PSD, împreună cu aliaţii (probabil, în turul II, inclusiv UDMR) câştigă prezidenţialele. Eu, însă, cred cu toată tăria că acest scenariu apocaliptic nu are cum să se realizeze la toamnă, şi mă bazez pe fiecare dintre participanţii la mişcările din toamnă să acţioneze din toate puterile, cu toate resursele pentru a împiedica o atare desfăşurare a evenimentelor.
Probabil că nu ştiaţi despre implicarea lui Dragnea şi în chestiunea Roşia Montana... dar, de asemenea, nu aveaţi nevoie să aflaţi şi de asta pentru a şti cine e, cum este, cât de periculos este personajul. L-am pomenit aici doar ca să vă aduceţi aminte: ticăloşii pe care i-am pomenit nu sunt stranii manifestări izolate de ticăloşie concretă; ei fac parte dintr-un sistem construit cu răbdare şi cu uriaşe investiţii, în primul rând financiare, de către RMGC.
...
De aceea repet, la final, că valoarea şi importanţa Roşiei Montana sunt şi concrete, dar şi simbolice; aceste ultime zvârcoliri ale ultimilor ticăloşi ar putea avea drept rezultat pozitiv hotărârea noastră de a duce bătălia până la capăt. Pentru că singura Românie în care putem accepta să ne petrecem viitorul e una fără (corupţia de tip) Gold Corporation.


Niciun comentariu: