Femeia gonflată

Prin ea însăşi, Elena Udrea nu-i nimic altceva decât cel mai scurt banc cu blonde.

Din păcate, în România lui Traian Băsescu, această glumă e tristă şi periculoasă. Preşedintele ţine el neapărat să mai facă un rău major, după toate prostiile pe care le-a comis de-a lungul vremii. Şi nu. Nu fac parte dintre cei care susţin că a fost, global, un preşedinte rău. Comparat cu ceilalţi doi a fost, vorba aia, "lux". Spun însă că, dacă ar fi fost mai puţin grobian, mai puţin încăpăţânat (deşi cuvântul bun este 'autist'), mai puţin familist în sensul celui mai dezgustător nepotism, poate şi mai puţin gata-oricând-să-sacrifice-pe-oricine pentru sine... multe mizerii ar fi putut fi evitate. Dar asta e istorie contrafactuală, Băsescu este cine este.

Iar dacă marinelul, acest Domn Goe de 63 de ani, vrea el să tragă semnalul, cine să-l oprească? Fireşte, când ţara va sta locului cutremurată, când unii dintre noi vom năvăli, revoltaţi, în vagon să vedem care a fost idiotul, el şi cu blonda se vor preface că dorm pe geamantan. Iar poporul e uituc; dacă, după ciuma PSD-istă din următorii cinci-zece ani, va mai rămâne o brumă de democraţie şi o cât de mică şansă de revenire (deşi eu unul, o spun fără nici o exagerare şi nici o metaforă, nu cred), tot blonda şi proxenetul ei vor ieşi în arenă strigând 'Ridicăm România'. Şi culmea e că vor fi crezuţi.

Ştiţi care sunt proştii cei mai proşti? Cei care cred că orice aiureală secretată de propria minte, oricât de ineptă, oricât de prost prezentată, îi va fenta cu siguranţă pe ceilalţi... cei care nu-şi dau seama cât de proşti sunt şi, în consecinţă, se prezintă în faţa restului lumii cu prostia nu ascunsă, ci lăbărţată. Desigur, în cazul Elenei Udrea, cuvântul potrivit e: răscăcărată.

Aţi observat, cred, că în ţară a fost, în ultimele veri şi mai ales anul acesta, grozav de cald. Unii pot crede că e din cauza încălzirii globale - dar, de fapt, soarele se opreşte câte o vreme ca s-o privească pe blondă, să-i asculte declaraţiile de presă, să-i privească peştele prezidenţial dând din branhii şi suflându-i în, să zicem, pânze... fiindcă în ciuda vechimii sale de sute de milioane de ani, nici el, soarele, n-a mai văzut aşa ceva.

"Eu am făcut de cel puţin două ori mai multe lucruri bune pentru România decât contracandidaţii mei." Nu, nu e o reclamă la şampon, nici un anunţ de reduceri la (pi)pizzerie. E o declaraţie a blondei - care, da, are perfectă dreptate atunci când susţine că e replica perfectă a actualului prim-ministru. Ăştia doi nu doar că sunt la fel, dar ar face un cuplu formidabil provocându-se unul pe celălalt pentru o supremaţie a jegului, imoralităţii şi, mai ales, a minciunii.

"Eu sunt singurul adversar capabil să-l învingă pe Ponta." Dublă, triplă, miriapodică minciună.

1. Dacă, într-un tur doi al alegerilor desfăşurat cu ceva vreme după ce va fi îngheţat iadul, o hiper-ipotetică Udrea i-ar fi adversar lui Ponta, nici dracu', nici mă-sa şi nimeni 'de pe dreapta' nu s-ar osteni să meargă până la cabină să pună ştampila pe blondă. Străvechiul precedent, de cum nu se poate mai tristă amintire, Iliescu vs. Vadim, nu s-ar aplica, fiindcă Ponta vs. Udrea e Vadim vs. Vadim cu părul vopsit. Iar de la cele 40% ale PSD-ului la cele maaaaaaaxim 5 procente ale PMP-ului situaţia ar fi imposibil de răsturnat.

2. Nişte matematicieni, sau şi mai bine cineva care predă la anul pregătitor ar trebui s-o ia pe blondă şi să o pună la scris, de 1000 de ori pe tablă: 5% e muuult mai puţin decât 30%. Ca să înceteze o dată cu minciuna asta grosolană că ea, şi nu Johannis, va trece în turul doi. Mai mult decât atât, pariez cu oricine (deşi nu oricât... că n-am banii unui politician) că Udrea, ca-candidat, nu prinde nici jumătate din scorul de azi-primăvară al PMP-ului - nu urcă, altfel spus, la mai mult de 3 procente.

3. Statutul de unic-moştenitor-al-lui-Băsescu (din fericire, nu şi al... tronului acestuia) a fost, ce-i drept, câştigat de blondă - însă nu în lupta dreaptă (cine şi unde îl pupă mai adânc şi public pe preşedinte?) la care se angajaseră "intelectualii de dreapta" cărora le "datorăm" PMP-ul. Nu, ci Udrea a fost paraşutată într-o formaţiune politică auto-intitulat "nouă" şi "progresistă" distrugându-i complet credibilitatea şi îndepărtându-i pe toţi fondatorii cu o brumă de coloană vertebrală (nu discutăm, fireşte despre acel tip al cărui nume, pe bună dreptate, nu mi-l amintesc... parcă Tolomac? şi care a fost preşedinte-marionetă al partidului pentru ceva vreme, acum jucând rolul de şef al campaniei prezidenţiale).

4. În fine, singura calitate cu adevărat mare şi, în opinia unuia ca mine, importantă a Elenei Udrea, faptul că e femeie (iar o Românie cu un preşedinte femeie ar fi, cred cu toată tăria, o ţară incomparabil mai bună... dar aşa ceva numai peste binişor de mult timp se poate petrece) n-are cum să-i folosească prea mult - fiindcă, surpriză! tot femeie e şi Monica Macovei. Iar când încerci să le cântăreşti în minte, valoric, pe cele două... îţi dai seama că imaginaţia ta generează nu o balanţă, ci o spânzurătoare pentru blondă. Din toate punctele de vedere care contează (fiindcă, sper că sunteţi de acord, fizicul n-are nici o importanţă), dar mai cu seamă profesional şi moral, Macovei îi stinge lumina Udrei dimineaţa, la prânz şi seara, sătulă sau pe nemâncate. E adevărat, a comis-o şi doamna Monica de curând, comparându-se pe sine cu Mandela, ceea ce ne arată că nici ei nu i-ar strica un pic de consiliere psihologică (şi mai ales istorică); e adevărat, eu unul am fost atât de scandalizat de respectivul moment încât mi-am promis să n-o votez. Dar când un spectru blond planează asupra ţărişoarei, fiecare dintre noi e dator să facă nişte sacrificii.

Un ultim cuvânt, poate cel mai îngreţoşat, despre PMP.

Am scris deja multe despre acest aşa-zis partid. Am scris că sigla înseamnă Pupăm Mâna Preşedintelui, ceea ce nu e foarte exact, sau nu exhaustiv, fiindcă nu există loc de pe suprafaţa, oricât de denivelată a şefului de stat pe care tagma lustruitorilor din această formaţiune politică să nu-l fi râvnit şi atins. Am spus apoi, când Udrea a fost paraşutată (ceea ce, fireşte, deşi descrie literal o stare de fapt, rămâne o tautologie) în partid, că sigla trebuia schimbată în PIMP. Iar în vremea europarlamentarelor, când la Cluj, cel puţin, aceşti oameni care au furat atât de mult de la mişcările de protest s-au apucat să umple străzile stencils-uri cu PMP, am avut ideea (din păcate nu şi timpul) să adăugăm noi alte trei litere, vă las să vă gândiţi care.

Dar toate astea sunt isteriile şi retorismele cetăţeanului din mine, care a văzut şi înghiţit prea multe. Rece şi lucid vorbind, PMP-ul este etalonul cum nu se poate mai exact al posibilităţilor de 'primenire' a clasei politice în România actuală. E o minciună grosolană de la un capăt la celălalt - faptul că iniţiatorii de tip Papahagi chiar nu şi-au dat seama că se mint pe ei înşişi n-are nici o importanţă. A fost o mişcare înfiinţată de intelectuali (ceva mai isterico-habotnici, e-adevărat) de dreapta, un fel de Mişcare Tismăneană - lucru care pe mine, personal, m-a ţinut la mare distanţă încă de la început. A fost, pentru o foarte scurtă vreme, o iniţiativă civică de nişă care a reuşit să păcălească ceva lume.

La prima Venire, deja, ex-pedeliştii conduşi de Udrea au adus mult, foarte mult gunoi, în frunte cu celebrul Marin Anton, motiv de demisie pentru PMP-iştii cu ceva minte. Au îmbrăcat cămaşa albă murdărind-o de dinăuntru, şi-au tras şi nişte blugi strech şi nişte toace şi au ieşit la luptă cu nişte afişe demne de un serial american. Preşedintele i-a îmbrăţişat şi susţinut, le-a îmbrăcat tricourile încălcând flagrant măcar spiritul, dacă nu litera Constituţiei... dar peştele nu-i peşte adevărat până nu s-a şi prostituat o ţâră, iar Băsescu îşi permite, nu mai are ce păţi - ora e înaintată şi cucuveaua Cotrocenilor a bătut de trei ori.

A doua Venire a fost, însă, instrumentarea partidului (şi, în intenţia păpuşarilor, şi a fundaţiei) ca vehicul prezidenţial. Pentru Agamiţă, mai întâi (blânda şi eterna victimă, vinovată doar pentru că pare făcută din paie şi cârpă, Cristi Diaconescu), iar apoi pentru Dandanache. Pentru că Udrea asta este.

Este încununarea minciunii politice, vârful (deşi nu creierul) unui hostile-take-over demn de cel mai odios capitalism. Dar cum până şi atunci când lumea încă nu văzuse toate aceste mizerii, desfăşurate în public şi fără jenă de-a lungul ultimelor zile... până şi atunci, zic, valoarea electorală a acestei minciuni s-a ridicat către 6 procente.

Or, contrar visului Ud.rei, românii nu cred că devin pe zi ce trece mai proşti. Dimpotrivă. Lumea vede şi, chiar dacă mai întârziat decât am vrea, înţelege. Iar femeia gonflată fâsâie rău. Într-o lume şi o ţară normală, după alegeri nici vulcanizarea n-ar trebui s-o mai primească.