Glonţ naţionalist pe la ureche

Pentru mine, e clar: naţionalism-etnicismul va fi marele pericol în următoarele decenii.

Iar ieri, în Scoţia, viitorului (aşa cum îl văd, aşa cum mi-l doresc, singurul pe care-l pot accepta şi pentru care, vă asigur, voi lupta cu toate mijloacele democratice şi non-violente de care dispun)... viitorului, zic, i-a trecut pe lângă ţeastă, foarte aproape de creier, un glonte din trecut. Obtuz, de fontă, te şi miri că mai zboară aşa ceva zilele astea. Dar tot periculos, pentru un cap fără cască.

Sau cu prea puţină inteligenţă spre a echilibra lipsa, cvasi-totală, de minte a naţionalist-etniciştilor.

Pentru că, în realitate, lucrurile sunt de o simplitate orbitoare: naţionalismul este argumentul celor fără argumente. N-ai reuşit să realizezi nimic în viaţă? şi nu vorbesc despre a aduna, averile nu sunt realizări... ba dimpotrivă. Ar fi trebuit să întreb: N-ai reuşit să le dăruieşti celorlalţi (şi nici măcar ţie) nimic semnificativ? N-ai creat nimic, n-ai ridicat/ lăsat nici un semn vizibil? Ai un sentiment difuz că eşti lipsit/ă de valoare? Ei bine, poţi descoperi atunci o valoare fondatoare, formidabilă, de obicei dăruită direct de Unul Dumnezeu: în vine îţi curge sângele (atât cât se poate de albastru, în lumea altfel corcit-căzută de azi) al Cutărei Naţii.

Când, cu deja câţiva ani în urmă, un tinerel bucureştean câştiga prima ediţie din Românii au talent, în competiţie cu nişte oameni şi înzestraţi, şi fascinanţi, mult peste valoarea lui, doar pentru că înjghebase câteva versuri, cică, de rap, cu refrenul (şi titlul) "sunt român, deci pot", dezgustul meu a fost uriaş. La momentul respectiv, nu-mi explicam însă de ce mă enerva chiar în aşa hal întâmplarea. Astăzi însă, cu Ucraina şi Rusia măcelărindu-şi oamenii, cu o Ungarie şi o Turcie isteroide în apropierea graniţelor, cu o Catalunie, o Scoţie şi te mai miri câte j'de alte zone unde brusc s-a redescoperit naţionalismul... am aflat.

Şi nu sunt un adept al globalismului, cu atât mai puţin al americanizării. Cred, dimpotrivă, că America e un jandarm burtos şi inept, regresat mintal după o excepţională perioadă de creştere a democraţiei, cu creierul spălat de media şi dezinformare, care, nici o surpriză, se crede şi el mâna Domnului pe pământ - dar, spre deosebire de alţii, mai şi face parte dintr-un stat care are mijloacele (să nu ne autoiluzionăm: întotdeauna violente) de a exercita o putere cvasi-divină.

Şi da, sunt şi voi rămâne un critic virulent al Uniunii Europene, aşa cum funcţionează ea azi... cu un Parlament fără putere şi cu un guvern al lobby-iştilor şi transnaţionalelor. Nu credeţi, însă, că e chiar primitiv să le opui corporaţiilor... o sumedenie de naţionalisme?

----------------------------

Ceea ce face, de câteva săptămâni, UDMR-ul în România, este inadmisibil.

Dar inadmisibil la modul mizer(abil): avem de-a face cu o formaţiune politică absolut incapabilă să satisfacă agenda reală a propriilor votanţi - deşi a participat mai mereu la guvernarea ţării, acest partid a reuşit să ducă zonele locuite de maghiar în zona sărăciei celei mai lucii, transformând regiuni care înainte de revoluţie o duceau relativ bine în zone defavorizate. Dar aşa se întâmplă când ai un electorat captiv. Clujul nostru a fost condus vreme de vreo 14 ani de un idiot clinic (partea cu clinica nu priveşte monstruasa prostie a lui Funar, ci înseşi ieşirile lui constante - cum ar fi, mai nou, cea dacopată) care a început prin a umple forţat urbea de steaguri, a trecut la tricolorizarea băncilor [mă refer la mobilierul stradal, desigur] şi a sfârşit făcând acelaşi lucru cu coşurile de gunoi.

Ei bine, se pare că de ceva vreme raţionalizarea "mai bine un ungur incompetent şi sfidător ca să mă fure pe mine, ungurul" nu mai funcţionează, aşa că politrucii maghiari trebuiau să inventeze una groasă. Şi, trebuie să recunoaştem, au cam reuşit. Nu încape îndoială că, dar fiind că la nivelul discursului sunt numai o toleranţă, o raţionalitate, o prietenie, liderii UDMR ar fi putut produce un proiect de autonomie care să nu conţină prevederi absurde (cum ar fi, ca să dăm doar exemplul cel mai banal, cea a selecţionării magistraţilor după etnie). Dar un asemenea proiect n-ar fi produs agitaţie, n-ar fi înfierbântat spiritele, N-AR FI ADUS VOTURI. Dacă e un lucru pe care toţi ungurii din România îl ştiu, din nefericire, bine, e cât sunt de isterici (sau măcar de isterizabili) românii când e vorba de unguri. Cum să nu profiţi de aşa ceva?

Pentru că, prin definiţie, un UDMR şi, să zicem, un PRM sunt simbiotice. Asta e cu atât mai valabil pentru noul partid maghiar al cărui nume mi-a scăpat întotdeauna (în mintea mea era pur şi simplu Partidul Iredentist) şi prostiile care apar de partea astalaltă, înfiinţate de câte un Bogdan Diaconu sau Dan Puric cu puriciştii lui.

Când nu poţi face nimic pozitiv, când tot ce te interesează de fapt e profitul şi puterea personale, când vrei să ajungi 'decident' deşi nici o înzestrare autentică nu te-ar legitima pentru asta, îţi inventezi un duşman şi pozezi în căpetenie. Ăsta e UDMR-ul, de când există el. Astea au fost şi vor fi mereu formaţiunile naţionaliste româneşti (da, da, inclusiv cele din Republica Moldova... sau credeţi că revizionismul nostru e mai bun decât al lor?). Circ în loc de pâine, ură în loc de colaborare, violenţă în locul construcţiei raţional-acţionale.

---------------------------------

Aseară, pe la Realitatea TV, Rareş Bogdan şi populiştii lui deja o luaseră pe ulei. Şi e doar începutul. În Sovata, nişte clase în limba română s-au desfiinţat (s-au comasat cu alţi ani) pentru că rămăseseră prea puţini copii. Un fenomen care se întâmplă constant, de zeci de ani, în învăţământul nostru subfinanţat, batjocorit de autorităţi, dus - în opinia mea - voit şi conştient spre pierzanie. Dar, vezi bine, acum situaţia era cu totul alta: era vorba despre nişte copii români într-o zonă dominată de maghiari. Păi cum să fim, domnilor, discriminaţi în propria noastră ţară? făceau spume la gură aceiaşi formatori de opinie cărora li se pare ok construirea unui zid în jurul romilor, la Baia Mare, sau înfiinţarea, cu intenţii cică bune, a unei grădiniţe speciale la Cluj, în Pata-Rât.

Nu este, desigur, corect ce li se întâmplă acelor oameni şi copiilor lor. Trebuie rezolvată practic, administrativ, problema acelor oameni; în plus, trebuie sancţionate autorităţile care au aplicat o măsură injustă. Dar absolut la fel trebuie tratate toate cazurile de discriminare, trebuie puse la punct toate autoritățile corupte. Incompetența sau furtul nu au certificat etnic. Dimpotrivă, etnia pare a fi argumentul cu care unii dintre politicienii noștri se apără împotriva investigării/ judecării/ condamnării (juridice sau doar morale) ca hoţi şi/ sau doar nepricepuţi.

----------------------------------

Ştiu, e trist să afli că faptul de a fi român nu te face, prin el însuşi, cu nimic mai bun decât alţii.

Dar poate că e reconfortant să ştii că nici mai rău nu eşti, fiind român.

Ştiu, trăim într-o realitate europeană dominată din umbră de marele capital corporatist, condusă în deciziile uneori fundamentale de forţe oculte, suntem membri ai unei alianţe politico-militare cu tendinţe expansioniste, în fine, locuim pe o planetă globalizată, cel puţin deocamdată, în sensul cel mai rău al acestui cuvânt. În aceste condiţii, soluţia care ne vine cel mai repede în minte - în replică la transnaţionalismul foarte rău pe care tocmai l-am descris - e un neonaţionalism. Ştiu, dacă îl mai şi condimentăm cu prostii de tipul "ortodocşii se duc în Rai, toţi ceilalţi - inclusiv creştinii în frunte cu Papa sau Antihristul - sunt condamnaţi" sau chiar cu demenţe de tipul "românii sunt strămoşii tuturor neamurilor"... putem obţine, de la un moment dat, coeziunea gregară a unor mase destul de largi. Prostia şi violenţa sunt înscrise în moştenirea genetică a speciei... când spiritul riscă să se impună, se poate apela întotdeauna la ele pentru a-l trage în jos.

Şi, fiţi siguri, se vor găsi politicieni şi formatori de opinie care să facă asta.

Un Kelemen Hunor sau un Rareş Bogdan nu sunt invenţii contemporane. Există de pe la începutul secolului XIX. Se autoproclamă eterni. Va mai dura până să dispară.

Eu vă invit să colaborăm pentru a-i scoate cât mai repede de pe scena publică. De data asta, definitiv.