N-am să votez cu Ioan Aurel Pop + trei motive pentru care nu-l recomand nimănui

Titlul acestui text poate părea şocant sau îndrăzneţ în actualul UBB, unde chiar şi lumea care nu-l iubeşte neapărat pe actualul rector aşteaptă, nu mai contează dacă silenţios-frustrată, resemnată sau doar nepăsătoare, o re(in)staurare în fruntea instituţiei a tandemului (unii, printre care mă număr şi eu, ar spune: a blatului) Pop - Chirilă.

Vă asigur, însă, că nu-i aşa; după titlul surprinzător doar pentru aceia care nu m-au citit sau n-au stat de vorbă (fie şi în contradictoriu) cu mine niciodată, urmează cel mai conformist text pe care l-aţi putea parcurge. Şi anume, şcolăreşte (a se citi: nu ca un prof, ci ca un şcolar "ciudat" care îşi explică propriul comportament), vă voi spune de ce eu, unul, nu pot vota cu I.A. Pop. Ştiu că unora dintre colegi rândurile mele le vor furniza mai degrabă argumente în favoarea rectorului de azi - iar asta totodată mă amuză şi îmi întăreşte încrederea fundamentală în democraţie. Fiecare om are o ordine a valorilor, şi nu e deloc obligatoriu ca ale mele să fie mai bune decât ale celorlalţi.

Pe scurt, refuzul meu de a participa activ la realegerea actualului lider vine din următoarele motive:

1. Inconsecvenţa, dublată de refuzul de a o recunoaşte-asuma. Citiţi programul în baza căruia a fost ales Rectorul acum patru ani, apoi citiţi-l şi pe cel de acum. În amândouă, o sintagmă centrală şi, înţeleg, definitorie, e cea de comunitate a egalilor (în actualul lui program, I.A. Pop inventează sintagma "corporaţie a egalilor" - o enormitate lingvistică, afară de cazul în care ignorăm vreo două milenii de istorie/ devenire a limbilor.)

Ideea/ "eticheta" găsită demersului său de către candidat a fost cuceritoare - mai ales după dictatura lui Andrei Marga, care făcuse din UBB una din cele mai retrograde instituţii din România (şi nu mă refer doar la universităţi sau la domeniul educaţiei). Mai mult, formula comunitate a egalilor a fost, mai ales, intelectual-spiritual mobilizatoare: nu ni se mai vorbea despre mega-para-dezvoltări în sos reformator-bolognez(e); nu ni se mai băga pumnul în gură că suntem filologi sau filosofi sau membri ai altor tagme de trântori neproductivi financiar. Dimpotrivă, ni se amintea un sens profund, inaugural şi, de fapt, foarte productiv al universităţii, chiar acel sens care ne-a făcut pe mulţi dintre noi să alegem acest tip de "carieră". (Şi nu e deloc întâmplător că am pus cuvântul, cu morga pe care o capătă mai ales dacă îi adaugi adjectivul "universitară", între ghilimele.)

Or, după primul mandat al rectorului Pop, recitindu-i, ce-i drept, măiastrele cuvinte (e o diferenţă importantă de calibru, eleganţă şi morgă intelectuală greu de neglijat între el şi contracandidaţi), eu, unul, nu(-mi) pot spune decât vorbe, vorbe, vorbe sau chiar afară e vopsit gardul.

2. Minciuna, chiar dacă e mică, "albă", prin ocolire/eufemizare şi prin omisiune. Pentru că, probabil, l-aş fi votat pe un I.A.Pop care, aidoma preşedintelui Constantinescu la final de mandat, ar fi constatat c-a fost învins de sistem... sau care, spre a evita defetismul pe care tocmai l-am exemplificat, ar fi zis pur şi simplu: "m-am răzgândit. Universitatea nu trebuie, nu are de ce să fie să fie o comunitate/ colaborare a egalilor."

Aşa cum actul-ratat lingvistic şi conceptual pe care l-am semnalat mai sus o trădează, în fapt şi în linii esenţiale, UBB-ul de astăzi este o corporaţie. Un fel de mega-intreprindere de prelucrat studenţi cât mai somnambulici ca indivizi şi cetăţeni (chiar dacă performanţi, unii, nu mulţi, în linia strict profesională pe care au adoptat-o), de oferit diplome ce-i drept mai credibile - şi mai întemeiat credibile - decât ale concurenţei şi de produs titluri (+ număr de pagini) ştiinţifice pe bandă şi la normă. Veţi fi observat că nu am spus: de produs cunoaştere ştiinţifică, ci titluri şi pagini - vorba aceea, prietenii ştiu de ce.

În plus, (o altă trăsătură corporatistă), UBB e un organism care are mare grijă, mereu, să se pună bine cu autorităţile, să nu le conteste deciziile arbitrare, să nu se lupte în teren deschis pentru drepturile proprii, să se bizuie pe relaţii şi persoane influente cărora să le gâdâle orgoliile/ să le protejeze imaginea. (Dar, despre asta, mai târziu.)

Ce e mai grav, e că avem de-a face o corporaţie gândită româneşte, ca pentru România. Înţeleg prin cuvântul acesta: una care se hrăneşte nu din performanţa propriu-zisă, ci din costurile reduse ale forţei de muncă, plus oferta educaţională destul de ieftină. Priviţi coeficienţii de salarizare în facultăţile care nu "fac" bani - Litere, Filosofie (n-am pomenit Istoria, fiindcă acolo dezvoltarea a fost explozivă), Sociologie etc. Veţi descoperi că sunt, aproape fără excepţie, minimi. Comparaţi-i cu cei de pe la FSEGA sau Administraţie Publică - unde salarizarea, deşi nu există vreo justificare de ordinul performanţei ştiinţifico-didactice, sare în polul opus.

Sau şi mai simplu: întrebaţi-i pe asistenţii de pe la una dintre facultăţile 'sărace' câte ore neplătite (vorba aceea, în sistem de ne-plată-cu-ora) au prestat în ultimii ani, cu cât le-a crescut norma sau cât de mari sunt grupele de studiu, într-o Universitate care se laudă la fiecare bilanţ financiar cu un excedent bugetar însemnat. La final, mai discutaţi şi cu decanii numiţi de rector (şi revocabili oricând tot de către acesta) în fruntea aceloraşi facultăţi sărace, ca să aflaţi de câte ori au fost înfieraţi pentru deficit... sau, de fapt, nu discutaţi; oricum (afară de cazul că s-au săturat de propriile mandate) nu vă vor spune nimic.

Că voi egalitate, dar nu pentru căţei, scria Grigore Alexandrescu. Dacă, la toate cele deja menţionate, adaug repetatele ocazii în care a trebuit să ascult, în Senat, ameninţările explicite ale Rectorului la adresa celor care n-au publicaţii ştiinţifice, dacă îmi amintesc atitudinea asta de vechil pe o moşie a cărei adevărată 'stăpânire' (Minister al Educaţiei, dar şi guvernare în general) nu e niciodată contestată/ interpelată pentru disfuncţionalităţile pe care le produce... motivaţia mea e suficientă.

Pentru că, habar n-am dacă ştiţi, dar de prin 2012 se mai întâmplă şi asta: distrugerea sistematică, de la principalele articulaţii până la cele mai mici amănunte, a brumei de ordine şi echitate (fie ea şi "corporatistă") adusă cândva în educaţia românească de către Mircea Miclea & comp, prin amendarea, re- şi răs-amendarea de către guvernările Ponta a LEN 1/2011. Şi iată că ajung la

3. Servilismul faţă de puterea politică şi/ sau administrativă, despre care am scris însă pe larg în altă parte. Vreau doar să-i îndemn, cu ocazia proaspetei numiri a Rectorului nostru în fruntea CNATDCU, să caute prin presă (în toată presa, ca să nu dea doar de publicaţii părtinitoare) informaţii despre poziţionarea lui I.A.Pop când cu sancţionarea (de către organismul pe care tocmai l-am pomenit) a doctoratului lui Ponta. Vreau doar să vă reamintesc că, atunci printr-o scrisoare deschisă pe care au semnat-o mulţi, foarte mulţi universitari (şi deloc puţini din UBB) şi am cerut în Senat adoptarea/ publicarea unei opinii publice a Universităţii, demersul a fost îngropat prin iniţierea unor "consultări" în facultăţi, începând de la nivelul Departamentelor. Pentru că, nu-i aşa, a compara un text cu altul şi a constata că sunt, fără citare, identice, e, la nivel mic, o chestiune de opinie şi vot/ iar la nivel înalt una de negociere politică.

...

Am citit şi raportul pe vechiul mandat, şi proiectul/ programul pentru mandatul nou ale Rectorului I.A.Pop. Încă nu le-am analizat pe-ndelete, şi nici nu ştiu dacă le voi analiza explicit - fiindcă am tendinţa extrem de pronunţată ca, oricum, să nu cred o iotă.

Am citit şi dosarele pentru celelalte două candidaturi, iar prima mea impresie e că, pe de o parte, calibrul intelectual, talentul oratoric şi formaţia ştiinţifică umanistă ale aceluiaşi I.A. Pop le pune (iar asta "pe drept cuvânt"), în ochii mei cel puţin, în inferioritate. (Foarte pe româneşte: dacă n-aş fi asistat la primii patru ani, aş fi votat cu o mie de mâini - dar fireşte o singură apăsare de ştampilă - pentru actualul Rector.) Pe de altă parte, aplicând aceleaşi criterii - coerenţă, claritate, echilibru şi eleganţă măcar discursive - pe care tocmai le-am pomenit, există şi între Ciprian-Marcel Pop şi Gheorghe Fătăcean o diferenţă vizibilă. N-am să scriu însă explicit, aici, numele celui care va avea votul meu.

Greşesc pentru a ţ-sprezecea oară în viaţă participând la un scrutin şi alegând ceea ce eu cred a fi răul cel mai mic? Tocmai de aceea spuneam că mă înclin în faţa democraţiei, cu condiţia ca ea să fie desfăşurată corect (măcar procedural vorbind). Eu, unul, voi vota în primul tur cu acel challenger al lui I.A.Pop în care (inclusiv 'stilistic') cred mai mult; iar dacă va fi un tur al doilea şi "alesul" meu nu se califică, mă voi abţine.

La final, repet: nu emit pretenţia că am dreptate în mod absolut. Dar nici nu sunt deloc obişnuit să tac despre lucrurile care mă nemulţumesc sau frământă. Vreau să dorm bine nopţile, iar în vremea din urmă, aproape ca pe vremea (întunecată a) lui Marga, UBB-ul nu mă lasă.

Aşadar, cei pe care fără îndoială îi va deranja/ supăra această intervenţie a mea sunt liberi să o ia ca pe un gest autoterapeutic.