rosia montana

rosia montana

miercuri, 21 august 2013

Ministrul sfârşitului culturii / cea mai nouă mineriadă

Ceauşescu a rămas în istorie, printre altele, şi ca un mare distrugător de biserici. "Un împuţit de comunist", vor spune unii, mai ales ortodocşii (sper, puţini) încă ne-dezgustaţi, ca mine, de inflaţia BOR-istă, dar nu numai, a României de azi. Eu nu voi merge atât de departe, spunând că nebunul s-a pus cu însuşi Dumnezeu, Care este. Mă voi mărgini să spun: a fost un distrugător de spiritualitate, un ucigător de cultură şi prin aceasta un duşman al omului în general (şi anume, al libertăţii acestuia de a alege... credinţa sau necredinţa).
Dar Ceauşescu a fost un cizmar cvasi-analfabet. Aceasta nu e o circumstanţă atenuantă, e o simplă notă explicativă - inclusiv pentru faptul că astăzi simt nevoia să-i alătur celebrului dictator un nume mult mai mic, unul care va rămâne, probabil, în memoria 'naţiei' drept intelectualul şi 'omul de cultură' transformat în mărunt politruc şi care şi-a asumat distrugerea unui spaţiu şi a unor vestigii cum nu se poate mai preţioase pentru istoria noastră.

Locul despre care vorbesc este Roşia Montana, iar groparul ei 'ultim', cel care nu ezită să facă mizeriile pe care toţi ceilalţi miniştri care au gestionat domeniul s-au temut, totuşi, să le comită, este Daniel Barbu. Cu el, tratarea 'antenistă' a problemei culturii în general îşi atinge apogeul. Mult mai puţin spectaculos decât, să zicem, Andrei Marga la ICR, acest tonomat-voiculescian-de-tip-intelectual (fiindcă, nu-i aşa, 'vocile' trustului media erau alese pe nişe) e pe cale să producă daune patrimonial-spirituale mult mai mari - aceasta, pentru simplul motiv că ele vor fi ireparabile.
Mai ales după decizia Europa Nostra de a include localitatea pe lista 'scurtă' a celor mai periclitate şapte situri/ monumente istorice ale continentului, şansele efective de intrare a Roşiei Montana şi pe lista 'tentativă' UNESCO erau, tehnic vorbind, imense. De fapt, singurul lucru necesar ar fi fost un gest simplu, birocratic - semnătura Ministrului Culturii. Documentaţia, una foarte convingătoare şi pe deplin întemeiată, era făcută (de alţii, fireşte, pro bono - fiindcă nu ne puteam aştepta de la Guvern ca realmente să îşi facă profesionist datoria) şi depusă la Minister de o bună bucată de vreme. În această privinţă, trebuie spus că Daniel Barbu a minţit de la început, afirmând că pentru toată procedura ar fi fost nevoie de acordul comunităţii locale - care, ameţită de poveştile cu locuri de muncă ale RMGC, vede în UNESCO un duşman direct.
Din poziţia omului care a avut, integral, pâinea şi cuţitul în mână şi care ar fi putut, cu un gest extrem de simplu, să deschidă poarta unei dezvoltări alternative şi reale, şi durabile, pentru Roşia Montana, Daniel Barbu a ales să ia o decizie politică. A refuzat să semneze, preferând să se transforme într-o portavoce a Gold Corporation. Oricât de înţelegători am fi cu sevrajul post-Antene al acestor oameni, gestul este de o gravitate excepţională - şi el nu presupune, cum probabil i-ar plăcea să creadă acestui ministru al sfârşitului culturii, o responsabilitate împărţită.
Cum e posibil să faci aşa ceva? Ce poate fi în mintea unui asemenea 'intelectual'? mă întreba ieri soţia mea. Nu ştiu, nu mă ocup cu psihanalizarea cârpelor, preşurilor şi periuţelor, las chestiunea să rămână un mister. Vă repet lucrurile simple: patrimoniul de la Roşia Montana nu are echivalent nicăieri în lume. Un loc cu care ne-am putea compara ar fi minele spaniole de la Las Medulas, dar - mai ales în ce priveşte extensia galeriilor din perioada romanică (şi chiar dinaintea ei) - situl din Apuseni e mult mai preţios. Or, de când a ajuns în comună, Goldul nu face decât să îl distrugă sistematic, vorbind în acelaşi timp despre protejarea valorilor istorice şi culturale şi propunând, fără jenă, mituirea pe faţă a ministerului: 70 de milioane de dolari, în schimbul declasării Masivului Cârnic şi al descărcărilor de sarcină arheologică. Simplu ca bună-ziua, Goldul promite (dacă are de gând să şi dea, e cu totul altă poveste) bani - direcţionaţi, fireşte, mai ales spre 'specialiştii' pregătiţi să constate şi să declare lipsa de valoare a Roşiei Montana.
------------------
Ieri, Gold Corporation a organizat o vizită în localitate a comisiei parlamentare pentru UNESCO, dar şi a ministrului Culturii. Scopul era o discuţie despre 'iniţiativele' de intrare a localităţii pe lista tentativă a patrimoniului mondial. Dar întâlnirea a fost organizată de compania canadiană, la sediul companiei, fără invitarea tocmai a acelor organizaţii care au realizat documentaţia (singura documentaţie) pentru respectiva listare. Mai mult, RMGC a organizat un adevărat show: a adus cu autobuzele mineri 'spontani' care urlau ca din gură de şarpe că (ştiţi refrenul, presupun) vor decât să muncească, i-a plimbat pe parlamentari pe la câteva clădiri a căror restaurare febrilă a început... acum vreo trei săptămâni, s-a asigurat că nimeni nu ajunge să discute cu opozanţii proiectului.
La finalul acestei mascarade, Barbu-Lăutarul Goldului şi-a făcut cu prisosinţă datoria. El a dat o declaraţie stupefiantă: doar după câţiva ani de minerit (citeşte: de puşcare la două sute de metri de clădirile istorice, de poluare cu cianură, de ştergere efectivă de pe suprafaţa pământului a unui munte-monument istoric) demersul de includere în UNESCO ar avea şanse. Acum, potrivit evaluării ministrului (şi cine ar putea fi mai profesionist în domeniu?) nu există aşa ceva.
Sper că înţelegeţi acum comparaţia iniţială cu Ceauşescu. Doar că individul despre care vorbim acum nu e un imbecil incult, ci doar un ticălos fără seamăn. Orice om care, în ţara asta sau aiurea, dar interesat de ce se mai întâmplă prin aceste locuri, se ocupă cu problema culturii ar trebui, în opinia mea, să afle ce a făcut Barbu, să îşi spună părerea, să ia poziţie.


Un comentariu:

Dino spunea...

Intelepciunea populara ne aminteste si de aceasta data: LUPUL PAZNIC LA OI. Mai trist ca acum oile suntem noi, populatia acestei tari, mai ales comunitatile locale adiacente zonei, biete miorite fara de cioban si patrimoniul acestei tari care desi nu se poate exprima direct mai sunt inca patrioti care-i sustin statutul. Este periculos ca nu se permite popularizarea si in mass media la o a doua opinie.