Ticăloşia, dragi prieteni, nu e un
concept general, un fel de stare eterică plutitoare pe deasupra capetelor
noastre şi care se manifestă întâmplător uneori, ca un fel de calamitate
naturală. Ticăloşia e un ansamblu de acţiuni concrete, săvârşite de oameni cu
nume şi prenume, cu trecerea repetată a liniei subţiri dintre imoralitate şi
ilegalitate, acţiuni însoţite, adesea, de sfidare mai mult sau mai puţin vădită, faţă
de toţi oamenii de bună credinţă/ toate demersurile lor pentru păstrarea/ reinstaurarea normalităţii.
Dacă eu unul, personal, mi-am
părăsit, Slavă Domnului, de câţiva ani deja "turnul de fildeş" de intelectual/
universitar pentru a mă implica într-o cauză civică de mare intensitate, a fost
fiindcă în cazul Roşiei Montane (căci, din nefericire, despre ea e vorba - din
nou - astăzi) toate limitele pe care le cunoşteam au fost în mod repetat încălcate.
Nu sunt, credeţi-mă, un naiv şi n-am trăit pe Lună, ştiu că din păcate sunt
zeci, sute de aspecte ale vieţii româneşti unde ticăloşii încearcă să se
manifeste; în cazul acestui proiect minier, însă, al companiei care încearcă
să-l desfăşoare şi al oamenilor cumpăraţi/ deţinuţi de ea, lucrurile au devenit
într-atât de flagrante, încât rezultatul a fost, în cele din urmă, o aproape
miraculoasă trezire civică a României în întregul ei. Acesta este sensul în
care, în toamna 'fierbinte' a anului trecut, am repetat de poate prea multe ori
vorbele extrem de inspirate ale lui Vlad Ioachimescu: "nu noi salvăm Roşia
Montană, ci Roşia Montană ne salvează pe noi".
Nu doar că ieşirea în stradă a
românilor a fost cea mai masivă şi convingătoare din ultimii mai bine de 20 de
ani. Nu doar că ea a provocat ruperea vremelnică a unei coaliţii guvernamentale
care, în mod normal, ar fi trebuit să deţină zdrobitor puterea politică pentru
o lungă (şi, îmi vine azi să zic, catastrofală) vreme. Ci, lucru mult mai
important, cred eu, idealismul acestei mişcări (faptul că nu era pentru pensii
şi salarii, nici pentru sprijinirea cutărei sau cutărei forţe politice sau a
vreunui politician), entuziasmul ei, calitatea (sub raportul educaţiei şi
informării) participanţilor la ea au readus în societatea românească germenii
unei sănătăţi care, nu mă indoiesc, va face tot mai mult bine odată cu trecerea
timpului.
Da, e adevărat, într-o Românie
măcinată de corupţia şi incompetenţa decidenţilor, pătrunsă de putregaiul
politicii, de sus în jos, până în inima instituţiilor care ar fi trebuit să
rămână civile, spoliată de o... ticăloşie endemică, mişcarea Uniţi Salvăm! a
generat şi uriaşe (şi tocmai pentru asta false) speranţe. Ştiu că ţara e plină
de oameni dezamăgiţi, fiindcă aşteptau ca membrii acestei mişcări să încerce
preluarea puterii şi să declanşeze o asanare imediată a societăţii. Oricât de
greu v-ar fi însă să auziţi sau să acceptaţi asta, eu (îi) mulţumesc lui
Dumnezeu că nu s-a întâmplat aşa, fiindcă numai fasciştii, comuniştii şi cei
asemenea lor cred că deţin Adevărul absolut, în numele căruia pot impune vreo
purificare.
O societate civilă ridicată brusc la putere, fără o creştere
cât-de-cât organică, nu e deloc... civilă; ea reprezintă un pericol din multe puncte vedere comparabil cu cel exercitat de actuala oligarhie transpartinică. România nu
se poate însănătoşi peste noapte, lucrul acesta (trezirea, luarea în mâini a
propriului destin) trebuie, din nefericire pentru suferinţa noastră prea
îndelungată, să vină în valuri.
Şi, să nu vă îndoiţi nici o clipă,
după cel de la începutul lui 2012 şi cel de la finalul anului trecut, un alt
val, mult mai puternic decât ne aşteptăm oricare dintre noi, va veni nu peste
mult timp. Odată ce ai învăţat, în stradă, lecţia solidarităţii, odată ce ţi-ai
găsit vocea (oricât de timidă la început) şi cauza sau mai degrabă cauzele,
convingerile, poziţia cetăţenească, e aproape cu neputinţă să te mai bage
cineva în cutia controlului. Pentru societatea civilă şi mişcările civice ale
României, pentru o bună bucată de vreme de-aici înainte, the only way is up.
...
Între timp, însă, cum era şi de
aşteptat, politicienii de la diverse niveluri, profitând de faptul că (îşi
imaginează ei) vigilenţa oamenilor a scăzut, îşi continuă maşinaţiunile. Şi cum
am început prin a spune că ticăloşia nu e anonimă, ci are agenţi concreţi, pe
care îi putem arăta cu degetul, vă voi da, mai jos, o listă scurtă.
1. Primarul Eugen Furdui şi
Consiliul Local al comunei Roşia Montana. Aflaţi de ani de zile în slujba RMGC,
aceşti oameni au mai încălcat şi cu alte ocazii decizii definitive şi
irevocabile ale justiţiei. Pentru că, aşa cum bine ştim, PUG-ul localităţii,
cel care stabileşte caracterul monoindustrial al unei mari părţi din ea şi, în
consecinţă, blochează complet orice iniţiativă de dezvoltare agroindustrială
sau turistică a cetăţenilor, a mai fost anulat în instanţă - doar pentru a fi
revotat în mare viteză de către organismul de conducere al comunei. Iar acum
câteva zile, acelaşi Consiliu Local, întrunit printr-o procedură specifică
situaţiilor de calamitate/ forţă majoră, a prelungit valabilitatea PUG-ului pe
cale să expire, pentru ca până în noiembrie - speră consilierii şi primarul -
să fie scris şi adoptat un nou plan de urbanism, tot subsumat intereselor
companiei miniere.
Problema cu braţul lung al legii,
dragi prieteni, e că, poate tocmai datorită lungimii, se mişcă adesea mai încet
decât ne-am dori; dar fiţi pe pace, el îi poate ajunge, în cele din urmă, pe
corupţi sub orice piatră s-ar fi ascuns. Readoptarea unui document respins
definitiv şi irevocabil în instanţă constituie o culpă pentru care, la un
moment dat, toţi aceşti oameni vor trebui să răspundă; iar adăugarea de
ilegalităţi peste ilegalităţi, oricât de iritantă pentru noi în acest moment,
nu poate decât servi, pe termen lung, cauzei Roşia Montana.
Dincolo de răspunderea civilă şi
eventual penală, e posibil şi chiar indicat să denunţăm ceea ce se vede cu
ochiul liber, ticăloşia morală. Instalaţi la putere cu ajutorul neprecupeţit al
Companiei (locuitorilor care şi-au vândut casele şi proprietăţile li s-a
păstrat domiciliul în comună, pentru a putea vota în conducerea acesteia
conform indicaţiilor angajatorului), aceşti oameni continuă propagarea unei
minciuni care face un rău imens locuitorilor din întreaga regiune: că avizarea
proiectului merge înainte, că şansele de dezvoltare a regiunii presupun
respingerea, prin legislare la nivel local, a oricărei alternative.
Mai pe româneşte: RMGC nu a reuşit
să-şi câştige meciul într-un moment în care aservise intereselor proprii
intenţiile unui Guvern cu o susţinere politică de aproape 80% în Parlament,
după ani de zile în care propaganda mincinoasă a companiei, însoţită de o
cenzură aproape totală a acţiunilor organizate de opozanţii proiectului minier,
se desfăşurase deşănţat prin intermediul tuturor mijloacelor de informare (sau
poate mai corect ar fi spus: manipulare) în masă. Cu toate atu-urile politice şi mediatice de partea ei, compania minieră
a înregistrat o înfrângere completă. Şansele RMGC de a mai face acest
proiect în România sunt infime - afară de cazul în care, după alegerile
prezidenţiale, PSD-ul ar căpăta întreaga putere, caz în care oricum toate
aspectele vieţii sociale vor deveni cele specifice unei dictaturi.
Or, roşienilor şi oamenilor din
regiune nu li se spune acest adevăr simplu: vremea păcălelilor a trecut, mina
NU se va face, comunitatea trebuie să se reorienteze urgent spre alte căi de
dezvoltare.
Dimpotrivă, Eugen Furdui şi oamenii
lui organizează 'consultări publice' monstruoase, lucrând pe mai departe în
interesul exclusiv al Companiei. Dacă aveţi nervi, urmăriţi acest clip - el vă
va lămuri despre cum arată, concret, ticăloşia decât toate cuvintele pe care
le-aş putea eu scrie.
2. Rozalia Biro, noul Ministru al Culturii. O doamnă semianalfabetă
într-ale limbii române (lucru care n-ar fi catastrofal pentru alte ministere...
dar pentru acest portofoliu, este), care declara în urmă cu ceva vreme că nu
are bipezi în familie, care răspunde întrebării (lansate de România Curată)
privind listarea UNESCO a Roşiei Montana, fără nuanţă şi fără explicaţii, cu un
singur cuvânt: NU!
Cum bine ştim, localitatea
îndeplineşte nu unul (cât ar fi suficient) ci patru din cele cinci criterii
posibile pentru înscrierea în lista tentativă - iar această conformitate nu e
doar o idee invocată de opozanţii proiectului minier, ci o realitate confirmată
oficial de către instituţii afiliate Organizaţiei Patrimoniului Mondial care
tocmai cu asta se ocupă. Singurul lucru necesar pentru declanşarea demersurilor
e o simplă semnătură a Ministrului Culturii pe nişte documente care există
deja. Dar Kelemen Hunor a refuzat să semneze, Daniel Barbu a refuzat şi el, iar
Rozalia Biro profesează, încă înainte de a-şi începe efectiv mandatul, crezul
companiei miniere. UNESCO nu mai e, în cazul de faţă, cel mai respectat şi
credibil organism internaţional în domeniul cultural... ci un inamic al
dezvoltării Roşiei Montane, care trebuie ţinut departe de localitate cu orice
preţ. Hunor a făcut pierdute documente fundamentale care evidenţiau valoarea
excepţională a sitului (documente, din fericire, regăsite câţiva ani mai
târziu). Barbu, supranumit în toamna trecută Ministrul Sfârşitului Culturii, a
acţionat şi el cu toată puterea în direcţia (acceptării) distrugerii
patrimoniului din localitate. Însă cei pomeniţi au aşteptat să intre în pâine
pentru a recita apoi propoziţiile învăţate pe de rost de la RMGC.
Rozalia Biro îi întrece, din start,
în obrăznicie, tupeu, incompetenţă.
3. O menţiune scurtă, privitoare la un personaj pomenit în treacăt
în aşa-zisa dezbatere de ieri, de la Roşia Montana: ministrul Liviu Dragnea - a cărui vizită în "Suedia" (susţinătorii
RMGC greşesc ţara, e vorba de Finlanda, dar nu e important) a fost din nou menţionată.
Dragnea, vă aduc aminte, ar fi întreprins respectiva călătorie din grijă pentru
comunităţile locale - pentru a se
convinge de perfecţiunea tehnicilor de exploatare cu cianuri utilizabile la
Roşia Montana.
Despre Dragnea nu cred că trebuie
să vă mai vorbesc... vreau doar să-i pomenesc numele ca pe un simbol al
guvernării Ponta în întregul ei - şi ca, foarte probabil, prim-ministru al
României în cazul în care PSD, împreună cu aliaţii (probabil, în turul II,
inclusiv UDMR) câştigă prezidenţialele. Eu, însă, cred cu toată tăria că acest
scenariu apocaliptic nu are cum să se realizeze la toamnă, şi mă bazez pe
fiecare dintre participanţii la mişcările din toamnă să acţioneze din toate
puterile, cu toate resursele pentru a împiedica o atare desfăşurare a evenimentelor.
Probabil că nu ştiaţi despre
implicarea lui Dragnea şi în chestiunea Roşia Montana... dar, de asemenea, nu
aveaţi nevoie să aflaţi şi de asta pentru a şti cine e, cum este, cât de
periculos este personajul. L-am pomenit aici doar ca să vă aduceţi aminte:
ticăloşii pe care i-am pomenit nu sunt stranii manifestări izolate de ticăloşie
concretă; ei fac parte dintr-un sistem construit cu răbdare şi cu uriaşe
investiţii, în primul rând financiare, de către RMGC.
...
De aceea repet, la final, că
valoarea şi importanţa Roşiei Montana sunt şi concrete, dar şi simbolice;
aceste ultime zvârcoliri ale ultimilor ticăloşi ar putea avea drept rezultat
pozitiv hotărârea noastră de a duce bătălia până la capăt. Pentru că singura
Românie în care putem accepta să ne petrecem viitorul e una fără (corupţia de
tip) Gold Corporation.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu